Despre începuturi

Îmi plac începuturile de an, pline de liste, statistici, nostalgii şi regrete, marcate de promisiuni solemne şi judecăţi de valoare, niciodată timide, mereu lăsând impresia că anul care abia îşi vâră nasul în calendar va fi cel care va schimba tot, cel în care vom fi mai buni şi mai înţelepţi, astfel că nu vom repeta nici o greşeală săvârşită în anul anterior.

Îmi plac începuturile de relaţii, cu strângeri de mână nesigure, atingeri scăpate ca din greşeală, convorbiri telefonice interminabile şi sms-uri trimise în miez de noapte. Sau începuturile unui regim de slăbire, care pică întotdeauna într-o zi de 1 sau măcar una de luni, când după un mic dejun foarte verde şi leguminos deja te simţi cu nu ştiu câte kilograme mai slab.

Îmi plac începuturile pentru că sunt momentele în care orice vrei să faci are probabilitate maximă de izbândă şi pentru că îţi lasă mereu impresia că există un potenţial imens de variante posibile ale viitorului care te aşteaptă după colţ.

Începuturile sunt clipe încărcate cu adrenalină, cu spaimă şi dorinţe puternice, cu încrederea oarbă şi uneori naivă că poţi face tot ce ţi-ai propus. Cele mai mari emoţii, cele mai pline şi cele mai vii frânturi de viaţă sunt întotdeauna legate de începuturi. Tot ce trebuie să facem e să ne începem viaţa la nesfârşit, în fiecare zi.

3 thoughts on “Despre începuturi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)