Pro Spoilere

Din seria ciudăţeniilor care mă caracterizează, astăzi vorbim despre locul spoilerelor în viaţa mea. Pentru necunoscători, spoilerele sunt acele informaţii referitoare la evoluţia acţiunii unei cărţi ori a unui film care, cică, ţi-ar strica plăcerea vizionării.

Ei bine, spre deosebire de restul lumii, mie îmi plac spoilerele. Mai mult decât atât, inima mea are nevoie de ele. Să mă explic. Eu mă implic foarte mult în poveştile filmelor pe care le vizionez. Mă sperii, plâng, tremur, îmi pun mâna la ochi la scene violente şi strâng din dinţi de fiecare dată când un personaj suferă.

Pentru mine, cele două sau mai multe ore în care acţiunea se construieşte în direcţia unui final preferabil misterios se traduc de prea multe ori în agonie, întrebări retorice năucitoare şi mii de variante de scenarii posibile născute odată cu fiecare nouă întorsătură de situaţie. Până la finalul filmului, mă trec sudori, mi se strică părul întins cu placa, mi se întinde machiajul şi îmi amorţesc picioarele de atâta încordare.

De aceea, nu de puţine ori, vreau să ştiu finalul şi nu îmi strică cu nimic plăcerea vizionării. Dimpotrivă, am nevoie să ştiu cum se termină totul, ca să pot privi filmul respectiv liniştită, detaşată, să mă pot bucura de cadre, de replici, de personaje, fără să trec prin traume şi creşteri bruşte de tensiune. Fără pic de sarcasm, spolierele sunt pentru mine dătătoare de confort psihic şi inimă sănătoasă şi nicidecum de nervi, stres şi frustrări.

Mai e cineva în tagma asta? 🙂

15 thoughts on “Pro Spoilere

  1. :)) viata intensa ai tu cand te uiti la filme.
    mie nu-mi place sa stiu cum se termina nici un film si nici o carte. exceptie fac romanele care deja stiu cum se termina ca am vazut filmul. insa de obicei nu vreau sa stiu nimic. 😀

  2. Mda… si eu sunt pro-spoilere, mai ales cand vine vorba de carti (aproape tot timpul arunc un ochi la sfarsit…).
    La filme ma multumesc de obicei cu comentariile de pe IMDB.

  3. Si eu eram la fel ca tine. Incepeam o carte cu primele 5 pagini si urma finalul si apoi de la pagina 6 incolo. Puneam un film si saream din scena in scena inainte sa il vad intreg, mergeam la cinema si citeam intai exact despre ce e vorba in film. Cand, “pe drum”, m-am vindecat, parca e mai faina senzatia de a afla abia la final ce si cum :).

  4. De obicei caut spoilere atunci cand ma plictiseste un film si vreau cat mai repede sa stiu cum se termina. Asta nu neaparat pentru ca actiunea ar fi proasta ci pentru ca uneori e prea trasa de par si parca ai vrea sa se termine mai repede faza respectiva. Pe langa asta, mi se pare ca atunci cand sti cum se termina un film parca nu mai are acelasi farmec sa te uiti la el, motiv pentru care, personal, nu prea inteleg oamenii care se uita de mai multe ori la acelasi film de actiune numai de dragul povestii (exclud desigur filmele in care protagonistul chiar isi joaca foarte bine rolul si ti-e de-un drag de te uiti la el).

  5. Îmi place să fiu în preajma persoanelor anti spoilere atunci când se uită la un film. Dacă l-am văzut, le povestesc scene viitoare și reacția lor este de neprețuit:)).
    În schimb, mie îmi place să știu detalii dintr-o poveste pentru că așa poate mă atrage mai mult.

  6. Daca ma uit numai eu, ma iau numai dupa titlu, fotografii, nume de actori.
    Daca ma uit cu copii, neaparat citesc spoilerul.
    Vizionand impreuna cu alti maturi, il citesc deasemenea pentru a nu-i plictisi pe acestia.
    Si totusi… imi plac spoilerele de genul ,,afara este vopsit gardul – inauntru-i leopardul”; sa aflu ce face-ce desfasoara – actiunea filmica dar sa nu aflu si cam cum o face, ca ma plictisesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)