Mă scuzaţi că am fost cam pădureaţă zilele astea, dar de, aşa-i de sărbători, când netul păleşte în faţa sarmalelor şi a celor ce mai zac răpuse pe mese. Dar nu-mi pare rău, că tare bine a fost.

Fără retrospective, că nu îmi plac, din anul ce a trecut regret doar că nu am văzut marea, lucru ce pentru mine e ca un început de boală, dar promit să mă tratez în acest 2012 fatidic.

Ca rezoluţii de an nou, ar fi mai multe, privind şi doctoratul, şi predatul şi blogul, şi blogoditul. 🙂 Dar le ţin pentru mine, că sunt superstiţioasă.

Din seria utopii şi alte cele, aş vrea să nu se termine anul ăsta fără să am un căţel şi o maşină de scris într-o casă nouă. Eh, vise, taică, vise, dar mie îmi fac bine şi astea.

Şi, în încheiere o melodie ce m-a lovit zilele astea, cât am stat acasă şi pe care nu mi-o mai pot scoate din cap.