Anomaliile sezonului rece

Mergeam eu la facultate grăbită, zgribulită şi puţin enervată de domnişoara din faţa mea, că mergea de parcă juca hora –  un pas la stânga şi unul la dreapta – şi nu puteam nicicum s-o depăşesc. Nu ştiu ce minune a lumii sau a lui Moş Crăciun s-a produs, că a păşit şi ea 30 de secunde în linie dreaptă, dar pe stânga. În fine, o fi fost anglofilă, cine-s eu să judec pietonii?

Profit de ocazie, semnalizez în gând, şi încep să accelerez pe partea dreaptă, doar, doar mi-oi putea continua drumul liniştită. Când ajung paralel cu domnişoara însă, o lumină puternică mă loveşte în ochi de parcă aş fi fost la Poarta Raiului. Mă ciupesc să văd dacă simt durere. Nu visez şi nici n-am murit. Strâng ochii să văd peste ce sfântă oi fi dat în drumul meu spre şcoală, că cică sunt şanse mari să te loveşti de chestii divine în postul Crăciunului, aşa am văzut la ştiri.

Când colo, ce să este oare? Peste mănuşa ei ruginie, din piele sută la sută artificială, stătea la loc de cinste un ghiul inel de mare angajament, care reflecta cu atâta mândrie razele soarelui cu dinţi, de lumina trei cartiere mai departe.

De ce, cititorii mei dragi, ai purta inel peste mănuşi? Şi, mai mult decât atât, cum de îţi încape? Sau să fie oare o variantă specială, de iarnă, cu un diametru cu jumate de centimetru mai mare? Lămuriţi-mă, vă rog, că mă simt depăşită de situaţia aceasta strălucitoare.

4 thoughts on “Anomaliile sezonului rece

  1. Inelul era un cadou primit de Mos Nicolae (cerere in casatorie, poate!) si, fiind prea mare, nu putea fi purtat decat peste manusa. 🙂 incarcatura emotionala…

  2. Dar diamantul zgarie orice manusa fina astfel a ferit mersul descris impleticit in graba contempland podoaba s-a imbatat c-un gand de diva de aicea pasii in deriva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)