Jescu. Săftescu-Jescu

Update: And the winner is… Jasmina Ostoin. O să îţi trimit un e-mail cu detalii organizatorice în cele ce urmează. Mulţumesc tuturor pentru comentarii şi sper să ne vedem deseară!

Adolescenţa mea a for marcată de cântecele Vama Veche. Fără să fiu îndrăgostită de Tudor Chirilă, fără să apreciez Hotel Cişmigiu, că nu-mi plac chestiile vulgare, am iubit toate melodiile lor şi încă le ştiu toate versurile. Am suferit când s-au scindat, că mă gândeam că n-o să-mi mai cânte nimeni despre mare, dar, tot răul spre bine, căci au ieşit două trupe frumoase din marea schismă.

Coldplay sau nu, îmi place noua direcţie pe care merg cei de la Vama. Motiv pentru care marţi, 20 decembrie, o să fiu la concertul lor. Cântă la Filarmonică, deci sunt sigură că va fi ceva deosebit. Biletele sunt între 30 şi 70 de lei, iar eu dau o invitaţie de 2 persoane celui sau celei care îmi spune ce melodie îi place cel mai mult de la Vama şi de ce. Cel mai convingător comentariu câştigă.

Concursul se încheie marţi, la ora 11.

Niciodată nu am ştiut să primesc complimente. Mă ruşinez ca o fată mare care a ajuns din greşeală în vestiarul băieţilor şi rostesc cu greu un mulţumesc timid de după privirea plecată şi faţa în flăcări. Cert e că prima tendinţă e să fac aşa.

Dar prefer oricând reacţia asta sinceră decât răspunsul la un compliment cu un alt compliment, ce trebuie musai să îl întreacă pe primul, de genul:

- Ce frumos îţi stă!
- Eh, îmi stă! Ţie îţi stă mai frumos!

Nu înţeleg de ce ai răspunde aşa. Mi se pare că genul ăsta de modestie nu face decât să îţi pună interlocutorul într-o situaţie anapoda, tu plasându-te într-o poziţie inferioară lui. Plus că generezi o discuţie tâmpită şi interminabilă de genul Ba ţie! Ba ţie!

Sau oi fi eu nebună. Voi cum răspundeţi la complimente?

Mă întristează foarte tare acei studenţi care, deşi trecuţi de primul an de facultate, se comportă încă asemenea elevilor de liceu al căror unic scop era acela de a vâna note şi de a scoate “medie mare” cu minim efort. E absolut derutant, pentru că dintotdeauna mi-a plăcut să îmi tratez studenţii ca pe nişte oameni maturi, care au venit la facultate ca să înveţe ceva şi al căror interes e să îşi atingă acest scop şi nu să fâlfâie o foaie matricolă nerealistă în faţa ochilor ştiu eu cui.

La fel de tare mă întristează şi starea de delăsare şi nepăsare pe care o văd la aceiaşi studenţi care ar vrea numai 10 şi coroniţe, dacă s-ar putea. O lene cronicizată, ajunsă până în măduva oaselor, ascunsă în spatele unor lamentări ipocrite, cum că ei ar face, dar nu-i pune nimeni la treabă, lamentări transformate în scuze penibile cu prima ocazie în care cineva chiar îi pune la treabă.
(more…)

Că tot vorbeşte lumea despre bloggeri mari şi bloggeri mici, dau să zic şi eu ceva ce am observat de mai mult timp, puţin pe lângă subiect, dar nu chiar în afara lui.

O mare parte dintre cei care au auzit de blogging în ultima vreme plasează activitatea asta într-un context eronat, din punctul meu de vedere. Unii au impresia că dacă scriu un articol pe săptămână la care au râs ei şi 3 rude de gradul I, o să se arunce agenţiile pe ei cu oferte care mai de care. E ca şi când ai merge la fotbal în weekend cu băieţii şi ai da un gol care ţi-a plăcut ţie mult şi te şi aştepţi să te sune Piţurcă dintr-un moment în altul.

Bloggingul nu înseamnă campanii şi evenimente. Bloggingul înseamnă conţinut. Articole bine argumentate, opinii susţinute şi umor, dacă e de unde. Bloggingul înseamnă exprimare liberă şi interacţiune. Comunicare şi feedback. Şi dacă după toate astea vine şi o brumă de succes financiar, e perfect. Dar nu cred că atitudinea corectă e să urmăreşti doar asta. Nu din prima zi. Nu de la primul articol. (more…)

Trec printr-o perioadă foarte aglomerată în care îmi împart timpul între predat ore, lectură şi scriitură pentru doctorat, activităţi cu Persoana I, ajutat diverşi oameni cu diverse texte şi, bineînţeles, blog, Facebook, Twitter. Nu mă plâng, că-mi fac toate plăcere. Ideea e alta.

Mă uit în jurul meu şi observ cu tristeţe că nu am mai avut timp să îmi aranjez hainele în dulap. Sau să-mi fac ordine printre cercei şi gablonţuri. Sau să şterg praful de pe toate nimicurile care-mi ocupă spaţiul din bibliotecă. Chestii minore, de ordin gospodăresc, care au rămas nebăgate în seama, din lipsă de energie şi chef după o zi grea de lucru.

Şi stau şi mă întreb: de unde aveau mamele noastre atâta zel să le facă pe toate? Ce puteri magice le făceau ca după 8 ore de lucru şi 2 de navetă (în cazul meu personal) să mai aibă chef să pună masa, să spele haine, să facă teme şi să se joace? (more…)

Mergeam eu la facultate grăbită, zgribulită şi puţin enervată de domnişoara din faţa mea, că mergea de parcă juca hora –  un pas la stânga şi unul la dreapta – şi nu puteam nicicum s-o depăşesc. Nu ştiu ce minune a lumii sau a lui Moş Crăciun s-a produs, că a păşit şi ea 30 de secunde în linie dreaptă, dar pe stânga. În fine, o fi fost anglofilă, cine-s eu să judec pietonii?

Profit de ocazie, semnalizez în gând, şi încep să accelerez pe partea dreaptă, doar, doar mi-oi putea continua drumul liniştită. Când ajung paralel cu domnişoara însă, o lumină puternică mă loveşte în ochi de parcă aş fi fost la Poarta Raiului. Mă ciupesc să văd dacă simt durere. Nu visez şi nici n-am murit. Strâng ochii să văd peste ce sfântă oi fi dat în drumul meu spre şcoală, că cică sunt şanse mari să te loveşti de chestii divine în postul Crăciunului, aşa am văzut la ştiri.
(more…)

Unul dintre multele lucruri pentru care le sunt recunoscătoare părinţilor mei e acela că m-au învăţat să respect fiecare sărbătoare şi să mă bucur de ea aşa cum se cuvine. La noi acasă nu a trecut niciun Crăciun fără brad împodobit, cadouri şi lacrimi în ochi. Nicio zi de naştere fără tort, lumânări şi multe poze şi niciun Paşte fără familia reunită la masă.

Şi deşi am trecut de mult de vârsta copilăriei, aştept zilele astea cu la fel de mult entuziasm. Aseară, în ajun de Moş Nicolae, mi-am aranjat un brăduţ mic pe noptieră şi am împachetat în hârtie colorată cadourile pentru cei dragi.

Şi nu mi se pare deloc deplasat, la fel cum nu îi înţeleg pe aceia care nu se bucură niciodată de nimic şi o mai şi bagă pe aia cu Nu am nevoie de o zi specială ca să dau cadouri/flori/felicitări. Crăciunul/8 Martie/Ziua Îndrăgostiţilor ar trebui să fie în fiecare zi. Newsflash: o trebui, dar nu prea e! (more…)

Din păcate, eu nu am putut ajunge la Finala Cupei României la Rugby Roşia Montană Gold Corporation. Dar mi-am trimis toţi prietenii acolo, ca să am pe cine suna să aflu scorul. În plus, am avut şi o trimisă specială, că altfel se văd meciurile prin ochii unei domniţe, nu? De la Vix citire:

Ce a aflat o domnișoară despre Rugby

Grație unei ocazii fericite mi s-a dat să particip la Finala Cupei de Rugby de la Alba Iulia și, după cum era de așteptat, băieții noștri timișoreni de la RCM MVT Universitatea de Vest au adus CUPA în Banat.
Am reusit un meci extraordinar si am obtinut o victorie importanta, impotriva campioanei ultimelor 3 editii, Baia Mare, cu un scor final de 32-10.

Deși sunt domnișoară și în uterul mamei mă jucam cu farduri, ador sportul, dar cel mai mult unitatea pe care o creează printre suporterii aceleiași echipe. Să vă spun câteva lucruri amuzante despre noi cei care am participat la Finala de Rugby:

1. Prima întrebare pe care ne-am adresat-o unii altora nu a fost Ceau, cum te cheamă? ci Ai vreo idee despre Rugby?. Din păcate, majoritatea nu știam mare lucru.
2. S-a ridicat următoarea problemă și s-a rezolvat în felul următor: Are cineva idee cât durează un meci? În final s-a dat cu banul și s-a stabilit că noi credem că 80 de minute durează un meci.
3. Atât fetele, cât și băieții aveam un nivel egal de expertiză în domeniu, ceea ce nu a lăsat loc de dume misogine. Uff, au scăpat feministele neatinse!
4. Galeria Timișoarei a fost net superioară, ne-am spetit, iar gâtlejul nostru o să își ceară drepturile zilele următoare.
5. La sfârșitul serii puteam toți să ne lăudăm acasă că știm cum arată un eseu. (Plus de asta eu mă laud că i-am câștigat lui Iubi un trening, purta-l-ar sănătos!)
Vă las cu drag!

(more…)

Mi se pare trist ca de ziua naţională să te lamentezi că ai avut ghinionul să te naşti într-o ţară de rahat. Mi se pare un gest de laşitate să te plângi şi să te scalzi în autoironie în loc să-ţi faci naibii bagajele şi să pleci într-o ţară care consideri că e suficient de bună pentru tine.

M-am săturat de toţi coolii care tratează cu sarcasm orice urmă de cultură locală sau naţională, dar care în acelaşi timp vociferează când răsare şi la noi câte un Black Friday sau Valentine’s Day, cum că ne trădăm tradiţiile. Hotărâţi-vă, ori sunteţi români, ori nu mai sunteţi?

Şi dacă tot tânjiţi după aerul occidental atât de străin, după părerea voastră, în ţara în care v-aţi născut, măcar luaţi exemplul francezilor, nemţilor sau americanilor şi bucuraţi-vă de Ziua Naţională. Respectaţi locul în care trăiţi. Profitaţi de ziua liberă şi staţi cu prietenii şi familia şi gândiţi-vă la lucrurile frumoase care se întâmplă. Pentru că sunt multe şi acelea. (more…)