“Să trăieşti e frumos, să iubeşti e indispensabil”

Aseară am fost la teatru, la Boala Familiei M, la invitaţia Nebuloasei, ca parte din proiectul Danone “Obiceiuri Sănătoase. Nu mai fusesem de mult la teatru, poate de prea mult timp, aşa că uitasem cât de puternice sunt trăirile când actorii sunt la doi paşi de tine şi am ieşit din sală foarte tulburată.

Boala Familiei M este o piesă extrem de intensă şi extrem de tristă. Marta, Maria, Gianni şi Luigi sunt membrii unei familii lovite de soartă. Tatăl, Luigi, cel care ar trebui să fie capul familiei, reuşeşte doar rolul unui cap bolnav, la propriu. Debil, uituc, redus la mintea unui copil de 5 ani, are nevoie permanentă de atenţie, pe care nu o primeşte decât de la Marta, “sora cea bătrână”.

Aceasta nu este bătrână, ci îmbătrânită de o viaţă searbădă, de un mediu bolnav, de mirosul de urină pe care îl inhalează de fiecare dată când îşi schimbă tatăl şi de indiferenţa celorlalţi doi fraţi ai ei, Maria şi Luigi. Prima o uşuratică şi al doilea un adult-copil, un tânăr ce trăieşte în negare, ce nu vrea să accepte boala tatălui şi sinuciderea mamei, care vrea doar să vorbească şi să se joace şi care, din când în când, are reacţii aproape incestuoase faţă de surorile sale, ca într-un sindrom Oedipian manifestat faţă de singurele prezenţe feminine adulte din viaţa sa.

Familia M este o familie bolnavă, incapabilă să mai vorbească şi să se joace. O familie moartă, o familie nebună, o familie care mai trăieşte doar ca structură, ca raporturi între tată şi copii, pe de-o parte, şi între fraţi, pe de altă parte, dar căreia îi lipseşte conţinutul. Scenele în care tatăl debil încearcă să îşi recapete statutul de om înţelept, de stâlp de susţinere al familiei sunt cutremurătoare, la fel ca cele în care Marta conştientizează plină de resemnare că ea nu are o altă existenţă în afara celei în care are grijă de ceilalţi.

Boala Familiei M este povestea prea multor familii compuse din părinţi care devin copii şi copii care devin părinţi. Este o piesă tulburătoare, în urma căreia nimeni nu rămâne neatins. La final de piesă, Nebu spunea că a doua zi o să îşi sune părinţii. Eu i-am sunat imediat după.

5 thoughts on ““Să trăieşti e frumos, să iubeşti e indispensabil”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)