Muzica părinților

Ascultând aseară recitalurile de la Festivalul de Folk Ziua de Mâine transmise în direct, mi-am dat seama că eu cu muzica asta am crescut în casă și că știam versurile de la Miruna înainte să fi învățat vreo poezie mai serioasă la școală. Ascultam monologurile lui Pittiș ca pe povești pentru copii, știam de mică ce e cu Cenaclul Flacăra și mă uitam cu drag la fratele meu cum învăța primele acorduri la chitară.

Mi-am adus aminte că piesele de la Compact și Pasărea Colibri ne-au fost însoțitor de bord în cel mai lung și cel mai frumos drum până la mare pe care l-am făcut vreodată. Cu o dubiță puternic lovită de soartă, a cărei portieră se deschidea din când în când din senin, cu noi mici și gălăgioși, cu un unchi fantastic ce nu mai este printre noi și cu glasul mamei și al mătușii mele care îngânau fără cusur toate piesele.

Și îmi dau seama că eu ascult muzica pe care o ascult acum pentru că am crescut într-un mediu propice. Bineînțeles, am fost și eu fan Backstreet Boys și m-a prins noaptea într-un Cămin Cultural, unduindu-mă pe vreo nocturnă a lui Guță. Dar dincolo de scăpările astea ale copilăriei, gusturile mele muzicale, cultura muzicală a mea și a fratelui meu sunt o rezultantă a muzicii care ne-a decorat casa dintotdeauna. A poveștilor despre Florian Pittiș și Paul Ciuci, Roșu și Negru și Vechiul Holograf, pe care ni le tot repetau părinții noștri.

Și asta e tot un fel de educație. Una care îți modelează auzul și îți ascute inima. Și tare mă bucur că am avut parte de ea.

One thought on “Muzica părinților

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)