11even: de la oameni, pentru oameni

Aşa cum spuneam când am prezentat evenimentul, 11even este un eveniment cu oameni adevăraţi pentru oameni adevăraţi. Este un eveniment despre persoane care au realizat ceva în viaţă. Aşa cum este, de exemplu, şi Andreea Roşca.

Pentru cei care nu ştiu, Andreea este o tânără domnişoară care, la numai 12 ani, face tenis de performanţă. Este dublă campioană naţională, campioană europeană şi neînvinsă în acest an atât în ţară cât şi în turneele desfăşurate sub egida Tennis Europe la categoria ei de vârstă. Zi de zi, părăseşte hainele de elev pentru a intra în pielea unui sportiv matur, care are un singur ţel: acela de a fi numărul 1. Dar pentru că nu suntem într-un scenariu de film american, a fi locul 1 necesită mai mult decât talent şi muncă. Pentru a participa la competiţii ai nevoie de sponsori. Adică de bani.

Şi pentru că 11even e un eveniment care sprijină persoanele deosebite, s-a găsit o metodă prin care putem contribui la povestea de succes a Andreei. La secţiunea înscrieri există un câmp prin care voi puteţi dona 11 lei din biletele de participare premium. Tot ce trebuie voi să faceţi este să bifaţi căsuţa prin care vă daţi acordul ca noi să virăm suma către Andreea Roşca. E simplu, la un click distanţă, care se poate da aici.

În plus, dacă vă achiziţionaţi un bilet premium, aveţi o şansă să ajungeţi la Bruxelles. E momentul să şi facem ceva pentru oamenii extraordinari, nu doar să îi privim cu admiraţie.

3 thoughts on “11even: de la oameni, pentru oameni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)