Mă dezgustă părinţii care îşi hrănesc copiii de parcă sunt nişte cămile care au nevoie de rezerve, că nu se ştie niciodată, cu criza asta, cum o să le meargă în viaţă.

În vară am fost la Băile Felix, împreună cu Lili şi Laurenţiu, să vedem şi noi care mai e pulsul staţiunilor romîneşti şi să facem şi o baie fierbinte, dacă tot eram în zonă. Vara-i grea, căldura-i mare, la un moment dat se cerea o bere, că încă mai beam bere, pe vremea aia.

La aceeaşi masă cu noi – erau mese din alea mari, de lemn – o fetiţă care avea nu mai mult de 5 ani şi greutatea unui om matur, împreună cu părinţii ei. Ce-şi comandă ei? Tatăl, piept de pui, mama la fel, iar aia mică, ceafă de porc cu cartofi prăjiţi şi mujdei. Mâncarea este servită, iar fetiţa a început să înfulece de parcă o pândea apocalipsa de după colţ. Cu multă pâine, mulţi cartofi şi o sticlă de Cola la jumătate. A mâncat până la ultima bucată o porţie de ceafă pe care pe mine m-ar fi învins. Iar părinţii se uitau cu atâta mândrie la ea, de parcă ar fi descoperit leacul pentru cancer. Şi ca să fie treaba treabă, la final au întrebat-o dacă vrea ceva dulce. Şi a vrut, normal, pentru că un aşa apetit trebuie educat şi antrenat.

Părinţii de acest gen sunt nişte monştri. Cresc în casa lor nişte copii care vor fi batjocoriţi de colegi, frustraţi şi, cel mai grav dintre toate, bolnavi. Peste câţiva ani, fetiţa asta îşi va da seama că este supraponderală şi va ajunge să îşi urască trupul, să fie complexată că nu îşi găseşte haine mărimea ei şi că băieţii nu o plac. Şi, doar dacă va avea suficientă ambiţie, va fi nevoită să se chinuie îndelung şi să lupte din greu ca să ajungă o femeie sănătoasă, care să se poată uita cu drag în oglindă. Şi asta doar din cauza unor părinţi idioţi, care nu-şi dau seama de responsabilitatea pe care o au faţă de copiii lor.