Paranoia

Unii oameni vorbesc despre momentul în care îţi vezi moartea cu ochii ca despre o întâmplare mistică, obscură şi unică în viaţă. Un fel de eclipsă de soare, numai că nu prea. Eu, pe de altă parte, îmi văd moartea cu ochii de enşpe mii de ori pe zi. Practic, fiecare fobie a mea se concretizează în sentimentul că o să mor, atunci, aşa.

Să exemplificăm. Am rău de înălţime. Drept urmare, de fiecare dată când sunt pe marginea unei suprafeţe (mai) înalte, inclusiv pe casa scării şi privesc în jos, în secunda următoare îmi văd trupul prăbuşindu-se şi făcându-se praf. Văd sânge, aud ţipete, tot tacâmul.

Sunt cluastrofobă. Asta înseamnă că fiecare plimbare cu un lift îngust e pentru mine o nouă ocazie de a mă vedea moartă. Asfixiată, palidă, fără semnal la telefon şi fără posibilitatea de a cere ajutor.

De teama de câini v-am tot povestit. Mă latră unul? Eu mă şi gândesc cum o să mă muşte, eu o să mă împiedic, iar câinele o să-şi cheme prietenii şi o să mă devoreze în tihnă. Mă văd într-o baltă de sânge, la marginea drumului, spre tristeţea trecătorilor care se gândesc ce fată tânără şi ce sfârşit tragic!

Mi-e teamă de accidente de maşină. Cu fiecare nouă depăşire, eu îmi imaginez noi şi noi variante în care o să mor. Izbită în copac, aruncată prin parbriz, strivită de TIR, imaginaţia mea bolnavă nu are margini.

Să vedem acum câţi psihiatri se autosesizează.

5 thoughts on “Paranoia

  1. Aia cu accidentele o aveam si eu, dar am scapat de ea. Aveam cosmaruri cu o noapte inainte sa plec undeva la drum lung. Si mie mi-e frica de moarte, mai ales de cand e atat de prezenta in viata mea. Dar incet incet… ma obisnuiesc cu ideea ca odata si-odata tot voi muri. Sper doar sa nu fie in chinuri…

  2. Cateva vizite la psiholog si gata:) Bineinteles, poti sa depasesti fobiile astea si singura!
    Iar daca nu vrei sa le lasi in urma, vorba Scufitei cu tomate, toti murim la un moment dat 😛

  3. Uau… ceva imi spune ca nu numai tu ai asta, pe langa mine si Alexandra de mai sus. Pe langa ca atunci cand merg cu bicicleta am impresia ca o sa ma agate primul camion sau TIR, azi dimeata am visat sa m-a calcat unul, langa un cimitir… nu vreau sa detaliez, dar sigur nu mai eram caz de mers la urgenta. Cat despre scari, fara sa recunosc ca am fobie de inaltime, imi trece tot timpul prin gand ca o sa mi se imprastie creierul pe cimentul ala… oribil. Si in intersectii!!! Sa nu mai zic de mers cu avionul!!!
    Cred ca nu e nimeni bolnav aici… sau?

  4. Si eu patesc foarte des. Cand ma uit intr-o prapastie deja imi imaginez cum ar fi sa scap in ea (gen barajul Vidraru), cu multi ani in urma visam foarte des cum cad de la inaltime si culmea simteam si presiunea in piept. Cand am un cutit in mana, cateodata ma gandesc la oamenii care ucid, cum au forta sa bage cutitul intr-un om (nu sunt sadica, dar imi imaginez sange si taieturi). Pana de curand aveam o fobie cu apa adanca sau intindere mare de apa, acum mi-a trecut, fac si scufundari. Claustrofobica sunt si eu, vad in filme cum intra actorii prin tuburi de ventilatie sau fel de fel de tuneluri, eu nu as intra in asa ceva. De accidente de masina nu imi mai este frica, se intampla fara voia noastra, nu putem controla (mama a murit in accident nefiind sofer si neavand masina). Cam atat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)