Aţi observat că de fiecare dată când mai multe persoane se spală pe dinţi una lângă alta, niciuna dintre ele nu e dispusă să renunţe prima? E aşa, un fel de ruşine socială să te speli pe dinţi puţin. Ni s-a întipărit asta în minte încă de când veneau caravanele în şcoli să ne vorbească despre tampoane şi periuţe.

Şi uite aşa, în vreo drumeţie sau vacanţă la cort, când eşti cu unul-doi prieteni lângă o pompă, plini de pastă pe la gură, vă scrutaţi din priviri doar, doar o ceda unul primul. Şi freci bine caninii, şi incisivii şi măseaua de minte. Şi pe verticală, şi pe orizontală, şi cu mişcări circulare. Gingiile îţi sângerează, gâtul îţi e amorţit de la aroma de mentol, dar tu nu te laşi.

Începi să calculezi: au trecut două melodii de când ai început să te speli pe dinţi. Oare e suficient din punct de vedere al protocolului social? Unde sunt cei 9 din 10 stomatologi când ai nevoie de ei?

Când întrebările devin din ce în ce mai multe şi mai profunde, auzi o scuipătură din dreapta ta. Uşurat, scuipi şi tu, te speli pe gură şi cureţi periuţa. Ţeapă! Colegul de lângă vroia doar să se clătească.