Jescu. Săftescu-Jescu

De fiecare dată când se schimbă ora, la mine se petrec următoarele: mă trezesc. Mă uit la ora afişată de mobil. E 9:27. Mă întreb dacă asta e ora veche sau ora nouă. Oare se schimbă automat?

Mă ridic din pat şi merg la computer. E 9:29. Mă întreb dacă asta e ora veche sau ora nouă. Oare se schimbă automat?

Mă gândesc ca amândouă ceasurile afişează aceeaşi oră, deci sunt şanse mici să nu fie cea nouă, dar dacă…? Teoria conspiraţiei mi se naşte în minte. Poate că cineva vrea ca eu să nu ştiu cât e ceasul cu adevărat, să fiu prinsă într-un hăţis al lui Cronos, să întârzii la toate întâlnirile importante şi să mor încet. Sau repede, după ora nouă.

Plec din cameră şi cer o a doua părere:

- Cât e ceasul?
- Nu ştiu, 9 şi ceva.
- După ora veche sau nouă?
- Nouă.
- Eşti sigur?
- Da.
- Sigur, sigur?
- Da,…cred.
- Păi eşti sau nu eşti?
- Nu ştiu! Nu mai sunt sigur de nimic!

De-a lungul copilăriei mele, un singur eveniment era mai important şi mai aşteptat decât Crăciunul, ziua mea şi Paştele la un loc: ziua în care primeam pachetul din Germania.

Bunica mea locuieşte acolo de când mă ştiu, aşa că eram unul dintre acei copii norocoşi pe uşa cărora intra Occidentul cel puţin o dată pe an. Iar prin Occident înţelegeam, la vârsta aia, (more…)

Unii oameni vorbesc despre momentul în care îţi vezi moartea cu ochii ca despre o întâmplare mistică, obscură şi unică în viaţă. Un fel de eclipsă de soare, numai că nu prea. Eu, pe de altă parte, îmi văd moartea cu ochii de enşpe mii de ori pe zi. Practic, fiecare fobie a mea se concretizează în sentimentul că o să mor, atunci, aşa.

Să exemplificăm. (more…)

Da. Era cazul să ne întâlnim şi noi ca oamenii bloggerii, că numai gura a mai rămas de noi şi de comunitatea noastră. Deci ne vedem duminică, după 16, În Irish Pub-ul de lângă tribunal, să ne mai vedem la faţă şi auzim la voce.

Toată lumea e binevenită, timişoreni sau nu prea, bloggeri, hateri sau wannabes. Ne vedem, deci?
Dacă vă plac chestiile mai formale, puteţi da attend ici-şa.

Nu îmi plac pisicile. Deloc. Ba chiar mi-e frică de ele. Mi se par perverse şi prefăcute şi atât de imprevizibile încât am mereu impresia că o să-şi înfigă ghearele la mine în beregată.

Însă de fiecare dată când le văd seara, în drumul meu spre casă, mă bucur de parcă l-aş vedea pe vărul din străinătate sau pe mătuşa din Italia. Nu, nu am vreun fetiş cu feline, doar că, în mintea mea, acolo unde stă liniştită o pisică şi îşi vede de ale ei, e puţin probabil să fie şi un câine. Iar de câini mi-e mai frică decât de pisici.

Aşa că din partea mea, dacă-mi taie o mâţă calea la drum de seară, nu e superstiţie, ci semn bun.

Vă place logica mea, aşa-i?

Când eram mică și vroiam să-mi demostrez maturitatea, mai furam din când în când câte un bob de cafea din cutia metalică amplasată strategic foarte sus și îl stroșneam între dinți până gând întreaga gură mi-era acoperită de particule negre și veninos de amare. Nu mă strâmbam niciodată, ca să nu mă trădeze fața. Acum tind să cred că nu o făceam doar ca gest de rebeliune, ci pentru că îmi plăcea cu adevărat gustul.

Poate de aia nu mi-a plăcut niciodată cafeaua îndulcită. E ca și cum l-ai îmbrăca în roz pe Colin Farrell. (more…)

Fac apel la toți cititorii mei cu cunoștințe de medicină sau cu prieteni/rude cunoscătoare de medicină. De când mă știu, dacă stau în răcoare, curent sau mă prinde o ploaie mai rece și îmi udă părul, mi se inflamează ganglionii de pe gât și am niște dureri îngrozitoare care pornesc din ceafă și se termină în frunte.

Aceeași problemă o am și acum, doar că sensibilitatea a crescut. De la cea mai mică crăpătură de geam, adiere de vânt sau de la un neuscat părul ud cu feonul, (more…)

Ultima găselniță a muzicii moderne e să faci fiuciăringuri cât mai surprinzătoare. Lucru cu care sunt total de acord, dacă este într-un scop nobil și aduce plus valoare produsului final. Dar de ce tu Coldplay, trupă minunată, care te descurci tu singură să faci melodii frumoase, ai face un cântec cu Rihanna? Cântec care nu numai că e cu Rihanna, dar și sună așa:

Coldplay – Princess of China (with Rihanna)

Asculta mai multe audio pop

Ce urmează, o colaborare între un artist de renume internațional și un manelist? Oh, wait…

Dacă un negru taie calea unei pisici, pisica are ghinion?

Oricât de mult mi-ar plăcea să cred contrariul, copilăria mea a fost una absolut normală, lipsită de evenimente şi personaje deosebite. Am rămas însă marcată de câteva amprente culturale extrem de puternice.

De exemplu, din când în când, mă trezesc fredonând două melodii absolut stupide, pe care ştiu că le cântam seara, în spatele blocului cu băieţaşii de cartier. Habar nu am cum se numesc, cine le cântă şi dacă există cu adevărat sau sunt doar rodul imaginaţiei mele.

Prima este după cum urmează: (more…)