Corina Saftescu

Oameni și branduri

September 11, 2011 - 8:55 pm 4 Comments

Weekend-ul acesta, la Cluj Brands Tour, mi s-a confirmat încă o dată faptul că dincolo de toţi becalii şi cefele late care aruncă cu euroi în stânga şi-n dreapta, un brand cu adevărat de succes nu poate fi construit decât de oameni cu adevărat dedicaţi şi capabili. Oameni vizionari, perseverenţi şi suficient de nebuni încât să încerce să facă lucruri cu mult înaintea vremii lor.

Directorul executiv de la Jolidon, Olga Stanciu, m-a cucerit imediat cum a intrat în camera în care noi ne aflam. Frumoasă, fără vârstă, cu o frunte şi o privire de femeie deşteaptă şi o voce puţin tabacică, a povestit aproape cu patimă despre ceea ce înseamnă Jolidon. O eşarfă improvizată îi era înfăşurată peste părul încărunţit, iar mâna îi era acoperită aproape până la cot de brăţări pământii, asortate perfect cu ţinuta neconvenţională. Imaginea perfectă a unei artiste, care probabil visează pânze, culori şi poveşti de succes. Jos pălăria!

La Farmec, nu se întâmplă nimic fără să fie bine calculat dinainte. Fabrica arată impecabil, mai curată decât orice spital din România, iar oamenii de acolo sunt nişte profesionişti în adevăratul sens al cuvântului. Şi, mai mult decât atât, sunt nişte oameni care iubesc ceea ce fac, şi asta se vede în felul în care vorbesc cu mândrie despre produsele Farmec pe care ei, cu mâinile lor, le-au creat. Şi cum să nu-ţi placă şi cum să nu te simţi mândru, când brandul pe care îl reprezinţi e parte din viaţa oamenilor de atâtea şi atâtea generaţii?

Chiar şi Banca Transilvania e o poveste despre oameni. 12 la număr, îndrăzneţi şi nelipsiţi de doza de nebunie necesară, şi-au propus să înfiinţeze o bancă şi au reuşit probabil mai mult decât ar fi sperat vreodată. Şi mai mult decât atât, cumva, nu ştiu cum, spiritul ăsta inovator, chiar nonconformist s-a transmis pe mai departe. Se vede în Zânul făcător de minuni, în angajaţii care muncesc sâmbăta cu zâmbetul pe buze şi în directorul Patriţiu Abrudan care are biroul împânzit de simboluri ale pasiunii sale pentru fotbal.

Gimmy se află doar la începutul poveştii sale, dar cu siguranţă aceasta va fi una nemuritoare. Şi succesul pe care îl are acest proiect este tot meritul unor oameni care au îndrăznit să facă lucrurile altfel, să iasă din turmă şi să urmeze o ată direcţie doar pentru că ei cred cu adevărat în ceva.

Poveștile brandurilor de succes sunt poveștilor unor oameni. Oameni care probabil au fost luați peste picior, au fost descurajați, denigrați și cărora li s-a râs în nas, punându-li-se diagnosticuri de nebunie și idealism cronic. Oameni care au sperat, iar mai apoi au crezut, au încercat și au reușit.

Eu weekendul ăsta am prins încredere în România sau, ca să nu sune patetic, în oameni. Și mi-am promis mie că nu o să mai asociez o fabrică înființată de pe vremea comunismului cu imaginea unei clădiri plină de igrasie și șobolani. Sau succesul unei companii noi înființate cu pilele și șpaga. Ori produsele sută la sută românești cu unele de proastă calitate. Chiar dacă există încă și șobolani, și șpăgi, și pile, și produse de toată jena. Dar există și branduri de succes. Și eu propun să ne concentrăm atenția asupra lor. Pentru că merită. Și pentru că avem nevoie de modele.

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca şi al partenerilor: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom, Ludwig Bavarian Bierhaus, Starbucks şi Webfactor. Sponsori oficiali: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus si Trilulilu.

Comentezi?

comentarii

4 Responses to “Oameni și branduri”

  1. Avem branduri, avem comunitate… avem de toate | Viva la Remallucion! Says:

    [...] brandului o găsiți aici), Farmec, Banca Transilvania (despre oamenii din spatele lor aflați de aici), Jolidon, Ursus şi Trilulilu. Parteneri sunt: Best Western Plus Fusion [...]

       0 likes

  2. Cluj Brands Tour: acasă la Jolidon, Farmec, Vitacom, Napolact, Banca Transilvania, Gimmy şi Ursus « Denisa Bârgău Says:

    [...] Zambori | Robin Molnar [deocamdată doar două articole]| Alina Crâncău şi Răzvan Dragoş | Corina Săftescu-Jescu [...]

       0 likes

  3. Autonom Rent A Car Blog » Bloggeri Autonom(i), la ClujBrandsTour Says:

    [...] Corina Saftescu: “Eu weekendul ăsta am prins încredere în România sau, ca să nu sune patetic, în oameni. Și mi-am promis mie că nu o să mai asociez o fabrică înființată de pe vremea comunismului cu imaginea unei clădiri plină de igrasie și șobolani. Sau succesul unei companii nou înființate cu pilele și șpaga. Ori produsele sută la sută românești cu unele de proastă calitate. Chiar dacă există încă și șobolani, și șpăgi, și pile, și produse de toată jena. Dar există și branduri de succes. Și eu propun să ne concentrăm atenția asupra lor. Pentru că merită. Și pentru că avem nevoie de modele.” [...]

       0 likes

  4. Dorin Stef Says:

    Si Maramuresul are branduri. Dar nimeni nu le valorifica. http://dorinstef.blog.com/2011/09/29/3589/

       0 likes

Leave a Reply

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)