Mirajul celorlalţi

Vorbeam ieri cu nişte studenţi care sudiază la Universitatea din Padova, curioasă să aflu mai multe despre cum se desfăşoară lucrurile în cadrul uneia dintre cele mai vechi şi cele mai prestigioase universităţi din Europa. Eram aproape sigură că or să înceapă să îmi descrie un sistem de învăţământ care funcţionează perfect, nişte profesori desprinşi din Castalia lui Hesse şi nişte studenţi pe măsură, şi asta doar pentru că vorbeam despre o universitate din Italia, şi nu din România. Prejudecăţi, cu alte cuvinte.

Căci mare mi-a fost surprinderea când interlocutorii mei au început să îmi povestească despre cât sunt de dezamăgiţi că au doar profesori bătrâni şi conservatori, care îi copleşesc cu teorie şi nu fac loc practicii, că multe proiecte de cercetare se obţin doar pe pile şi că deşi faci studii de licenţă, masterat şi doctorat, sunt şanse foarte mari ca jobul tău să fie unul de vânzător la McDonald’s.

Sună cunoscut, aşa-i? Ba chiar povestindu-le ce facem la noi în facultate, mi-am dat seama că stăm chiar mai bine ca ei, în ce priveşte unele aspecte. Că facem paşi mărunţi, dar în direcţia potrivită şi că a studia într-o ţară străină nu implică în mod necesar o calitate mai bună a studiilor.

Acest miraj al ţărilor occidentale, al celorlalţi, impresia că la ei e mai bine ca la noi doar pentru că ei sunt alţii, e uneori un rezultat al unor complexe pe care le purtăm cu noi deja de prea multă vreme, complexe care nu fac decât să ne otrăvească sufletele şi să ne obosească speranţele. Şi nu e bine deloc.

One thought on “Mirajul celorlalţi

  1. Întotdeauna vecinul are mai multe ca noi, de aici și dorința asiduă de a-i killări capra. Cu toate acestea cred că Italia nu e cel mai bun exemplu de sistem de urmat. Intru în clișee și te trimit la americani. Am o amică ce a făcut facultate acolo și îmi povestea cum discuțiile la curs sunt pe teme foarte aplicate și cred că ai remarcat că am spus discuții nu predare. Li se dă foarte mult de citit/lucrat individual dar cursurile sunt interactive. Ca un exemplu ea a urmat un echivalent de relații internaționale la noi iar o materie se referea la studiul conflictului din Orientul Mijlociu. No comment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)