De dimineaţă, fiindcă ploua şi eu eram în întârziere, m-am dus ţintă în staţia de taxi, deşi drumul pe care îl aveam de parcurs este unul scurtuţ. M-am înfipt bine în bancheta din spate, m-am făcut comodă şi i-am zis taximetristului unde vreau să ajung. Moment în care şoferul, probabil după ce a făcut o estimare a cursei (undeva pe la 5 lei), mi-a aruncat o privire atât de urâtă încât am crezut ori că o să intrăm în primul stâlp, ori că o să mă ocolească tot oraşul. N-a făcut nici una, nici alta, dar nici nu m-a salutat când i-am părăsit automobilul.
Eu înţeleg că n-am fost tocmai cel mai bun client al lui şi că drumul până la universitate nu l-a scos din criză. Dar nici nu îi pot înţelege pe cei care te tratează ca pe un nimic maro şi urât mirositor doar pentru că soliciţi mai puţin din aceleaşi servicii. Să nu mai spun de taximetriştii care te refuză direct, pe motiv că ar fi cursa prea scurtă şi nu-şi pierd ei timpul cu prostii. Dar clientul e client. Cum ar fi ca la magazinul din colţ să nu te servească pentru că vrei doar un amărât de pachet de gumă şi nu jumate din depozit, ca mogulul din spatele tău?
Măcar să pună comandă minimă şi la taxi ca la pizzerii, să ştim o treabă!
9 thoughts on “No ride for you!”