Pune-ţi o dorinţă!

Toată viaţa suntem învăţaţi să ne punem dorinţe: la cumpăna dintre ani, când suflăm în lumânările de pe tortul de ziua noastră, când găsim o floare de liliac cu un număr impar de petale, când prindem un puf zburător, când mâncăm ceva pentru prima dată în an, când atingem o bucată de pământ nemaiîntâlnit, când zărim o stea căzătoare sau când aruncăm bănuţi în fântână.

Cu ochii strâns închişi şi gândirea pozitivă, ne vedem milionari, părinţi sau oameni de carieră, trăind în metropole sau în mijlocul naturii, ne rezolvăm rând pe rând fiecare problemă, ne facem mai frumoşi, mai slabi, mai cu muşchi, mai iubiţi, mai sănătoşi, mai blonzi, mai bruneţi, mai înalţi, mai scunzi, mai veseli sau mai serioşi, după cum crede fiecare că e bine să fii.

An după an strângem dorinţă după dorinţă, le colecţionăm conştiincioşi în clasoare imaginare ordonate alfabetic ori cronologic pentru ca apoi un om mare, trecut prin viaţă să ne spună că ar trebui să ne mai punem pofta în cui, să nu mai visăm, să nu ne mai dorim nimic, niciodată, să mai ciuntim din aripile gândurilor care ne zboară prea departe, căci năzuinţa vine cu tot cu dezamăgire, iar visarea e pierdere de vreme. De parcă fericirea ar durea şi ar trebui să ne fie frică să creştem, să cerem mai mult de la viaţă şi de la noi înşine. Înţeleg că trebuie să mâncăm cumpătat şi să bem cu măsură, dar nu cred că moderaţia se aplică şi dorinţelor. Voi ce ziceţi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)