Patul lui Procust

E plin de Procuşti în jurul nostru, care ne ademenesc în paturile lor metalice de fiecare dată când simt că e rost de revoltă şi de schimbare. Ne îmbie cu ceaiuri calde şi poveşti despre cât de confortabile sunt paturile lor şi ce frumos o să visăm odată aşternuţi în ele.

Însă de îndată ce te aşezi, dacă ai ghinionul să fi fost ascuns în tine ca într-o carapace, or să-ţi tragă de mâini şi de picioare şi-or să-ţi schimonosească trupul şi visele doar ca să te pliezi perfect în interiorul colţurilor ascuţite ale cadrului rece de metal.
Iar de până atunci zburai cu gândurile în şapte zări, iar visele ţi le ancorai pe te miri ce planete nedescoperite încă, de eşti prea mare pentru paturile lor înguste, au să taie în carne vie şi au să-ţi cioplească în gânduri, în idei şi-n vise, ca nu care cumva să depăşeşti vreodată suprafaţa de siguranţă a saltelei metalice.

Şi uite aşa or să ne lungească pe unii şi-or să ne ciuntească pe alţii, până când vom fi comod de egali, cu vise pictate în griuri stinse, cu idei oloage şi gânduri paralizate.

2 thoughts on “Patul lui Procust

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)