Ce-am fost şi ce-am ajuns

Să mai spună cineva că statul pe Facebook e pierdere de vreme! Am văzut la statusul unei prietene un citat, din care mai jos am extras câteva idei:

Neobicinuiţi cu încordările lungi, cu sforţările continui, aproape nimic nu se face la noi fundamental. Totul nu este să fie ceva, ci să pară că este. Lumea se mulţumeste cu aparenţa. Sub aparenţă prea puţini îndrăznesc să scoboare. De aici goana dupa expedienţe. Auzeam un prieten isteţ, care definea într-o zi, într-un mod foarte semnificativ, noţiunea salariului: salarul pentru român, zicea dansul, este mijlocul de a-ţi perpetua creditul.

(C. Draghicescu, Psihologia poporului român, 1907)

Da, aţi citit bine, aşa ne descria un sociolog pe noi, românii, acum mai bine de o sută de ani. Aproape amuzant, aş zice. Dar dacă aşa stau lucrurile cu adevărat, atunci nu mai înţeleg înverşunarea celor trecuţi de prima tinereţe care se plâng necontenit că oamenii nu mai sunt cum erau odată. Că nu îşi mai respectă meseria, că pun preţ doar pe funcţie şi bani, etc. Căci dacă ne luăm după cel pe care l-am citat mai sus, se pare că nu ne-a dat niciodată hărnicia afară din casă.

Românul s-a născut poet doar pentru că s-a prins că e mai uşor să găseşti o rimă şi să fii boem decât să sapi un şanţ şi să fii pragmatic. Şi, ducând raţionamentul mai departe, dacă aşa am fost neam de neamul nostru, dacă avem în sânge o genă a lenei, atunci în ce măsură mai putem riposta? Şi de ce am face-o? Că parcă e mai comod să dăm vina pe vreun cromozom al lui Decebal, decât să ne aliniem, aproape împotriva firii, la normele europene. 🙂

6 thoughts on “Ce-am fost şi ce-am ajuns

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)