Brăţara colorată III

Previously:
Brăţara colorată I
Brăţara colorată II

– E fericit, continuă ea cu o voce aproape tremurândă. Şi de ce n-ar fi? Uită-te la ea! Şi apoi la el şi apoi la ei, împreună. Sunt făcuţi unul pentru celălalt.

Ultimele ei cuvinte deschiseră un fel de cutie a Pandorei din care începură să iasă vârtejuri de elemente de detaliu din biografia fiecăruia dintre ei, făcându-l pe Ştefan să se simtă nu doar stânjenit de povestea asta în care el se simţea în plus, ci şi copleşit de atâta informaţie. Ce ar putea el să spună într-o asemenea situaţie? Ce ar fi putut să îi spună fetei cu care el se trezise gol, în cort, acum că ea era atât de pierdută în viaţa unor oameni absolut străini? Era clar că ea fusese îndrăgostită de el. Şi toată pasiunea pe care o investise în el se transformase într-o obsesie maladivă, într-o atitudinte de-a dreptul miliţienească vizavi nu doar de el, ci şi de aceea care-i era iubită. Obiectul adulării ei nu mai era doar el, ci erau el şi ea, cuplul pe care ea a trebuit la un moment dat să îl perceapă ca fiind desăvârşit doar pentru a putea să îşi curme speranţele.

Ochii-i deja umezi, zâmbetul încremenit pe buze şi laudele necontenite la adresa lor îl speriară pe Ştefan până acolo încât simţi nevoia să spargă cumva absursul situaţiei în care se afla. Văzu un ghemotoc de căţel flocos la câteva mese distanţă şi se gândi că el era ultima lui speranţă: dacă nici drăgălăşenia aia nu avea să-i distragă atenţia Mariei, nimic nu mai putea.
-Uite un căţel, îi spuse el cu o voce aproape alintată.

Privirea fetei se trezi ca dintr-un episod de hipnoză şi începu să caute animalul în jurul lor. Odată ce îl zări, uită şi de bărbatul de la masa alăturată, şi de iubita lui perfectă şi de tot ce o tulburase în ultimele minute. Ştefan răsuflă uşurat şi îi aduse căţelul în braţe. Îl căutară atenţi de zgardă, să se asigure că nu uitase cineva de el în momente înceţoşate de muzică şi alcool şi îl luară cu ei la cort.
-Gata, e al nostru, spuse Maria. Ce nume să-i punem? Trebuie să îi facem baie. Şi să îi dăm de mâncare. Şi nişte apă, neapărat, că pe toropeala asta, sigur e deshidratat.

Deodată, toate gândurile ei se transferară asupra ghemotocului anonim. Obsesia îi fu redirecţionată într-un sens care nu îl mai deranja pe Ştefan. Dimpotrivă, acum putea să împartă obsesia cu ea. Aveau în sfârşit ceva în comun, dincolo de o noapte din care niciunul dintre ei nu îşi mai amintea mare lucru şi o dimineaţă dureros de stânjenitoare.

Va urma.

One thought on “Brăţara colorată III

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)