Îmi amintesc cu nostalgie primul blogmeet la care am participat. Cred că era în luna iunie, acum doi ani. M-a luat Ovi mai mult pe sus căci eu nu vroiam să merg, în primul rând pentru că nu știam mai pe nimeni – nici chiar pe el prea bine, hehe – și apoi pentru că mi se părea că e o treabă foarte exclusivistă și foarte profi, așa. Mai mult decât atât, nici nu le prea aveam eu cu bloggerii. Aveam și eu un ciot de wordpress mânjit de lacrimi și frustrări personale, dar ciudată cum sunt, nu comentam pe alte meleaguri, că nu-mi plăcea să mă bag în seamă.
Știam de-o Tiță și de-o Tomată de la Ovi, zicea el că ele scriu frumos, așa, cum îmi place mie. Ah, și de Richie, din aceleași considerente, dar cam atât. N-aș fi crezut pentru nimic în lume că unii dintre ei or să îmi fie așa de dragi cum îmi sunt acum, că o să ne chefuim de atâtea ori împreună, că o să (ne) bârfim, în orice caz, că o să fie o constantă a vieții mele.

Cu o și mai mare nostalgie mă gândesc la fascinația cu care priveam oamenii ăștia din afară. Cum anunțau pe bloguri fiecare întâlnire, pentru ca apoi să facă fiecare câte o cronică în stilu-i caracteristic. Se știa: Tomata era cu pozele, Richie și Dora cu relatările, Ovi cu câte o glumă mai bună sau mai proastă și așa mai departe. Totul era frumos, comentam la cronicile post-blogmeet, râdeam, mai făceam mișto unii de alții, până când, într-o zi, habar n-am de ce, chestiile astea au dispărut. Ne-am mai văzut sporadic, în număr mult mai mic, parcă mai puțin veseli și nimeni n-a mai consemnat nicio întâlnire.

Nu știu cum sunteți voi, dar mie parcă mi-e dor. De oameni închegați frumos, cu bere, cuie și shot-uri. De întâlniri la care mergi cu drag, nu doar ca să faci act de prezență. De mărturii ale unor nopți frumoase, scrise de oameni frumoși. De titluri de postări care să înceapă cu “Blogmeet XX…” Vouă nu?