Cu moartea pre moarte călcând

Drumurile sunt marcate mai des de cruci decât de borne kilometrice. Sute de amintiri ale unor vieţi curmate prea brusc zac împietrite acolo, la margine de drum, la fiecare curbă mai periculoasă, împodobite cu flori şi lumânări aduse de ochi plânşi din te miri ce colţuri ale ţării.

Ai mei mă sună de prea multe ori să mă anunţe de trecerea în nefiinţă a câte unui vecin. Şi nu e vorba mereu de oameni bătrâni, care sunt victime doar ale mersului fresc al lucrurilor. Nu, e vorba şi de copii, de tineri părinţi, de oameni la 40 de ani, învinşi de o ironie a sorţii crudă şi nejustificabilă. Cum să mori într-un accident de maşină, pentru că şoferul care conducea maşina de pe sensul opus a evitat un câine? Cum să mori ţinându-l în braţe pe iubitul tău, care testează motocicleta pe care tocmai şi-a cumpărat-o? Cum explici unui părinte că nu o să îşi mai vadă fata de doar 20 de ani? Sau cum explici unei fetiţe în clasa a şaptea că mama ei nu se mai întoarce acasă?

Eu chiar nu înţeleg ce se întâmplă. Mor oameni în fiecare zi, dar parcă niciodată atât de mulţi şi atât de stupid ca în ultima vreme. Şi spuneţi-mi voi, cei care sunteţi mai religioşi, unde e Dumnezeu în acele clipe şi ce are de făcut altceva decât să cruţe vieţi nevinovate? Căci nu cred în varianta că vrea oamenii buni lângă el. Părinţii buni trebuie lăsaţi alături de copiii lor şi invers.

Nu ştiu dacă mi-e frică de moarte, în general. Dar mi-e frică de moartea stupidă, de moartea prematură, mi-e frică de morţile perverse care vin când te aştepţi mai puţin, care nu-ţi dau răgaz nici de-un rămas bun strigat cu lacrimi în ochi şi inima bătând din inerţie.

5 thoughts on “Cu moartea pre moarte călcând

  1. Da… e trist sa vezi atatia oameni tineri care se duc. Din nefericire in unele cazuri si-o fac cu mana lor, pentur ca nu i-a fortat nimeni pe cei care conduceau motoare sa mearga cu viteza, sau pe parinti sa cumpere masini de viteza copiilor incepatori.

  2. Si pe deasupra este ciudata dezinvoltura sinistra cu care acceptam aceste intamplari, mai ales atunci cand nu este cineva apropiat implicat. Ne lipseste simtul de conservare si curajul sa punem “gata! s-a ajuns prea departe, trebuie sa facem ceva!” , continuand sa speram ca urmatorii nu vom fi noi sau ai nostri.

  3. Draga sa-l intrebi pe Dumnezeu ce face si de ce face e absurd. Expricatia ar suna cam cum ar explica un profesor teoria haosului unui crap fitofag.
    Toti suntem datori cu o moarte, iar daca unii din noi nu mai rabda sa fie atat de similari cu ceilalti(aka-sa se rupa in figuri) asta e. Pe sosea soferul isi asuma riscurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)