Dyslexia

Mi se întâmplă de prea multe să încep să râd singură pe stradă, având impresia că văd nişte numere de înmatriculare umoristic construite, când de fapt ele n-au nicio noimă. Sau să mă ruşinez crezând că citesc te miri ce vulgarităţi, când de fapt în faţa mea zac nişte cuvinte absolut inofensive. Asta pentru că sunt dislexică.

De când mă ştiu am citit Gorjene în loc de Gorenje. Şi nu cred că ar avea vreo legătură cu orgoliul meu de olteancă, pentru că nu prea am aşa ceva. Doar că pe cât de tare îmi plac cuvintele, pe atât de tare se repoziţionează literele lor în ochii mei. De-aia nici nu remarc cele mai multe dintre typo-uri. Pentru că eu văd lumea cu alţi ochi, ca să mă exprim plastic. Mai ales când e vorba de cuvinte scurte. Că scrii aloco în loc de acolo, de cele mai multe ori nu remarc că ar fi ceva în neregulă. Cu atât mai mult la o lectură superficială, când nu iau textul la puricat.

Şi ca să închei apoteotic cu o glumă personală la care nu râde nimeni, la cât sunt de dislexică, sunt şanse mari să mă cheme de fapt Norica şi nu Corina. 🙂

De fapt tot articolul ăsta e doar un pretext pentru gluma din final.

16 thoughts on “Dyslexia

  1. Eu nu știu ce am, dar e exact opusul. Adică dacă-mi trântești în față o pagină cu multe, multe rânduri înșirate, în primele 5 secunde voi remarca eventualele typos, fără măcar să mă apuc de citit efectiv. Pur și simplu, chestiile greșite îmi sar în ochi, parcă ar avea acolo o luminiță (un girofar de-a dreptul) care țipă la mine :))

  2. heh. bună aia cu norica.
    bancuri cu satanişti dislexici:
    – a dyslexic satanist walks into a bra.
    – a dyslexic satanist’s tattoo says: i sold my soul to santa.

  3. Aoccdrnig to rseearch at an Elingsh uinervtisy, it deosn’t mttaer in waht oredr the ltteers in a wrod are, the olny iprmoatnt tihng is that the frist and lsat ltteer is at the rghit pclae. The rset can be a toatl mses and you can sitll raed it wouthit a porbelm. Tihs is bcuseae we do not raed ervey lteter by it slef but the wrod as a wlohe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)