Tocmai am fost la cafeneaua universităţii unde m-a acostat un student oarecare, tânără speranţă a ţării noastre şi mi-a cerut un leu. E deja a nu ştiu câta oară când păţesc să mă oprească tineri pe stradă, tineri care nu sunt nici aurolaci, nici murdari, nici răpciugoşi şi îmi cer bani. Şi eu nu ştiu cum să reacţionez.

În primul rând, pentru că am nevoie de un răgaz să îmi dau seama dacă vorbesc serios sau fac mişto. Apoi, pentru că nu ştiu ce sentimente ar trebui să mă încerce. Milă nu-mi inspiră, pentru că, aşa cum ziceam, par fericiţi şi bine hrăniţi. De înţeles, nu-i înţeleg nicicum. Mie mi-e jenă să cer bani şi prietenilor, şi asta cu statut de împrumt, darămite să cer bani unui străin pe stradă, fie şi numai un leu. În plus, sunt aproape sigură că scopul lor e să facă o chetă pentru ţigări, alcool sau săruri magice de la magazinul de vise, chetă la care chiar nu aş vrea să cotizez.
Iar cool, amuzanţi, relaxaţi şi dezinhibaţi, cu toată părerea de rău, nu-mi par. Aşa că l-am ignorat pe solicitant şi mi-am văzut de drum.

Spuneţi-mi voi, sunt eu greşită? Ar fi trebuit să-l cert? Să-i dau bani? Să-l pun să facă un giumbuşluc pentru ei? Cum ar trebui să reacţionez?