Sunt un om rău

Sunt un om rău, ştiaţi? Dacă nu ştiaţi, vă spun eu acum. Sunt un om rău pentru că uneori mă închid în mine şi nu vreau să vorbesc cu nimeni. Întorc spatele lumii întregi şi îmi închipui că nu există. Mă pun într-un colţ şi nu vreau decât să fiu eu cu gândurile mele. Şi asta deşi nu am nici problemele lumii în spinare, nici copii de crescut şi nici vreun faliment iminent ce-mi suflă în ceafă.

Pur şi simplu nu bag pe nimeni în seamă, nu ascult şi nu răspund. Încerc să-mi ignor şi propria conştiinţă atunci când mă bate pe umăr, atrăgându-mi atenţia că nu mă costă nimic dacă spun o vorbă bună cuiva care are nevoie de ea. Dar eu mă fac că nu o simt şi încerc să mă gândesc în altă parte.

“Rea-o!”, îmi zice ea apoi, căci aşa vorbeşte conştiinţa mea, pocit, când vrea să mă facă să reacţionez, ştiind că nu pot rămâne pasivă în faţa unei asemenea greşeli gramaticale. Şi atunci reacţionez, şi mă simt prost, şi îmi pare rău, căci are dreptate. Sunt rea atunci când oamenii mă întreabă de vorbă în autocar sau în tren, iar eu mă fac că dorm doar ca să scap de povara unei conversaţii cu un străin. Sunt rea când mă mai sună câte cineva, iar eu nu răspund doar pentru că nu am chef, inventând apoi cele mai tembele scuze. Sunt rea când mă fac că nu observ, doar ca să-mi fac mie viaţa  mai comodă. Sunt un fel de complice din ignoranţă. Căci dacă ştiu că aş putea face cuiva un bine printr-o simplă vorbă sau doar ascultând ce are de zis şi aleg să nu o fac doar pentru că mi-e mie lene sau lehamite, atunci sunt răspunzătoare şi eu de consecinţele care urmează comportamentului meu nesăbuit.

Sunt un om rău, v-am zis.

3 thoughts on “Sunt un om rău

  1. daca am fi fost prietene te-as fi suspectat ca mi-ai furat vreo pagina din jurnalul personal.o singura diferenta ar fi..eu ma consider egoista cand intorc spatele lumii..dar ce bine e!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)