Da' chiar, eu ce mai fac?

Dacă tot am stabilit în Consiliul de Familie de azi-dimineaţă că ar fi frumos să nu îmi las blogul în paragină, haide să nu mai amân inevitabilul şi să vă mai povestesc una alta. Voi începe prin a vă mărturisi că sunt într-o perioadă din aia în care nu îmi pasă, când mi se schimbă priorităţile, mi se dilată raţiunea şi mi se acutizează romantismul. În sensul că am lăsat la o parte lucrarea de disertaţie după ce am depăşit numărul rotund de 50 de pagini, m-am îndepărtat de grija admiterii la doctorat şi mi-am îndreptat toată atenţia asupra lucrurilor acelora mărunte care ne fac viaţa frumoasă, de care tot vorbim noi în faţa unui pahar de vin, dar de care uităm cu atâta uşurinţă.

Şi uite aşa am ajuns să mănânc pizza la 12 noaptea, să beau bere înainte de ora prânzului şi să visez cu ochii deschişi la concertul lui Eric Clapton de mâine şi la nisipul fierbinte pe care o să păşesc poimâine, pentru prima oară cu El.
Stresul verii pline care mă aşteaptă mi-e pur şi simplu călcat în picioare în moduri dintre cele mai umilitoare de bucuria revederii cu fetele. Şi de entuziasmul care mă cuprinde când mă gândesc că peste o săptămână una dintre ele va deveni doamna cuiva. Şi de nostalgia după anii care au trecut pe lângă noi fără să ne bată măcar pe umăr.

Dar cum lucrurile vin oricum năvală peste noi, nu-mi rămâne decât să îmi fac bagajul corespunzător şi să mă las luată prin surprindere. Un singur lucru regret: că nu voi ajunge la Marea Adunare Folk. Vă recomand din suflet să mergeţi voi, cei care iubiţi folk-ul şi chitările şi să-mi spuneţi cum a fost. Promit să dau la schimb o recenzie de la Eric Clapton. Şi una din Vamă. 😀

3 thoughts on “Da' chiar, eu ce mai fac?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)