Invitaţie la promisiuni

Haide, promite-mi, dă-ţi cuvântul, doar ce-ţi pasă, e al tău, mai ai destule. Că doar tu, maestru al cuvintelor, nu ai nicio reţinere în a te juca cu ele şi cu înţelesul lor, la nesfârşit.

Haide, zâmbeşte-mi şi spune-mi ce vreau să aud, ce dacă nu e ce gândeşti? Doar ştii că te voi crede, căci eu respect cuvintele şi înţelesul lor. Pentru mine patru va fi mereu patru şi nu va lua valori variabile în funcţie de vreme. Şi da,  promisiunea trebuie văzută nu ca datorie, nici ca fapt de împlinit, ci ca formă de respect faţă de cel care ţi-a pus în palme toată încrederea şi sprijinul lui, la un moment dat.

Haide, cere-ţi scuze, şi ia-o de la capăt. Cuvintele sunt plastilină în mâinile tale. Sunt vânare de vânt, cum spunea şi cântecul, iar memoria le alungă, unul câte unul.

Haide, promite-mi din nou, şi-o să te cred de fiecare dată…

7 thoughts on “Invitaţie la promisiuni

  1. Îţi adie scrierile, zâmbesc cititorului şi, deşi sunt uneori triste, imprimă optimism prin cornee în fiecare neuron. Lupţi pentru valori, pentru ce e încă frumos în lume, pentru nişte noţiuni care pentru unii par doar nişte repere pe care nu le-au trăit, nişte simple definiţii.
    Ai stil, ai Stil, ai STIL!
    Îmi cer scuze, dar nu o mai iau de la capăt.
    🙂

  2. Oh, minunata betie a cuvintelor mincinoase. Ce bine exprima ele ceea ce dorim sa auzim si cat de mult ne doare atunci cand magia lor se pierde. cat de frumos ai spus, tu, Cori 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)