Îngeri şi oameni

Din momentul în care am simţit sau am spus un te iubesc timid, fie că e vorba de o prietenă din copilărie sau de cel care mi-a furat la un moment dat inima, mintea mea invocă sau produce prin nu ştiu ce căi mistice o epifanie. Acei oameni care trezesc în mine asemenea sentimente se transformă. Ei nu mai sunt nici prieteni, nici iubiţi şi în niciun caz nu mai sunt oameni. Ei devin sfinţi, îngeri sau zei, nemuritori şi consumatori de nectar. Ei nu greşesc şi nu păşesc în noroi. Ei sunt cei mai buni, nu au sentimente meschine, nu mint, nu ascund nimic şi nu înşală.

Ca să păstreze aceste impresii intacte, subconştientul meu, de teamă să nu care cumva să fiu rănită pentru a nu ştiu câta oară, urmează un mecanism simplu: amplifică toate actele de comportament, toate gesturile, privirile şi vorbele care sunt mai degrabă demne de îngeri decât de oameni şi anihilează tot ce e murdar, tot ce e instinct, tot ce e prostesc şi tot ce e omenesc. Uite aşa se formează un fel de cataractă pe pupile şi pe suflet, care filtrează auriul de cenuşiu şi le separă, punând auriul la suprafaţă şi cenuşiul undeva adânc în spate, lângă minciuni mai vechi, lacrimile de acum un an şi meschinăriile colegei de bancă din clasa a VII a.

Numai că din când în când, fiind subconştient de om şi nu de înger, mai greşeşte. Şi printre mătăsuri aurii, se mai strecoară câte un ghimpe cenuşiu, gros şi ascuţit, care străpunge cataracta şi prin ea vin năvală bulgări de noroi. Mi se prăbuşesc universuri, îmi restaurez lumi şi în jurul meu nu mai sunt nici zei, nici îngeri. Rămân doar oameni. Hâzi şi meschini, precum acela pe care îl văd uneori în oglindă.

8 thoughts on “Îngeri şi oameni

  1. Stii ce zic eu? Concluzia la care-am ajuns – dupa ce te stiu de ceva vreme – e ca ii musai sa schimbi oglinda in cazu’ asta, pentru ca-ti arata din cand in cand prostii 😉

  2. Mda….Been there, done that.

    Important e ca atunci cand cenusiul iese la iveala si pare sa inunde auriul, sa stii sa pastrezi o balanta, sa intelegi ca toti suntem oameni, cu bune si rele.
    Cred ca cel mai tare doare faptul ca avem prea multe asteptari de la persoanele respective, iar cand realitatea iti da o palma…parca te ustura de 2 ori mai mult…
    Oricum…asta e parerea mea, poate gresesc.

  3. Când îngerii nu mai au loc in borsetă, îi poţi pune în rucsac. Iar dacă la un moment dat acesta devine mult prea greu, lasă-l jos si mergi mai departe.

    Iar dacă un sfânt scoate o mână dintr-un buzunar al rucsacului, nu-i da peste mână, lasă-l să se scarpine pe aripi. Numai dacă devine prea gălăgios dă-i tu cu spray şi continuă-ţi drumul.

    Iar de vei întâlni în calea ta pomul vieţii, îi vei scoate unul câte unul din rucsac şi fără grabă, îi vei aşeza îi lăcaşurile pregătite lor. Şi mare îţi va fi surpriza când ansamblul copac – îngeri – sfinţi va lua formă de inimă.

    Şi atunci vei avea o revelaţie. Acea inimă este oglinda in care te priveşti.

  4. …sunt cu tine,aici,pe bancă
    e seară-n noapte revărsată
    cascada părului tău de miere&parfum de-nnebunire…
    în clipe neștiute ce pot fura tăcute
    a minții stăpânire
    ie prima noapte iară, e cald în astă vară…
    doar stele mai scânteie aicea pe alee
    tăcute-s toate cele, doar stele mai scânteie,
    stăpâne în înaltul ce-nconjoară lumi,
    prea dragi inimii mele
    doar ochii-mi îmi scânteie de pași-ți pe alee
    când vii și pleci femee..
    doar stele îmi aduni, în drumu-mi,
    doar stele, cu tine jucându-te-ntre ele
    Tu, Lună printre iele
    ce liniște pe-alee

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)