Întoarcerea la natură

Demult, tare demult, pe când mâncam pufuleţi în pauzele dintre ore şi jucam lapte gros în cartier, copiii se jucau afară. Că era ping-pong, volei sau bătaie cu bulgări, copiii călcau pe iarbă şi îşi zdreleau genunchii în asfalt. Asta până când au apărut primele jocuri electronice, iar copiii de familii bune s-au retras în case, în faţa televizorului şi au început să butoneze.

Au trecut ani şi jocurile s-au mutat pe calculator, grafica s-a îmbunătăţit, au apărut efectele 3 D care redau din ce în ce mai fidel partidele de fotbal şi meciurile de tenis. S-au inventat fel de fel de gadget-uri care să ne apropie şi mai mult de ideea originală şi autentică a jocurilor. Avem rachete de tenis şi mingi conectate la te miri ce console, iarbă virtuală, parteneri de joc imaginari şi sisteme audio care redau foşnetul frunzelor şi adierea vântului şi toate astea stând între patru pereţi şi plătind cu cardul.

Oameni buni, credeţi-mă pe cuvânt, iarba e încă în parcuri, iar mesele de ping pong încă sunt în curtea liceelor. Oricât de interesantă ar fi ciclicitatea evoluţiei şi oricât de preţios ar fi progresul tehnologic, vizualizaţi numai un bărbat îmbrăcat în şort alb care merge la tenis în camera vecină şi mişcă în gol o rachetă, în timp ce stima de sine  îi atinge cote maxime, căci nu-i aşa, el face mişcare, trăieşte sănătos şi apreciază calităţile benefice ale sportului. Chiar nu-şi dă nimeni seama că întoarcerea la natură nu se face online, ci trăind, alergând, murdărindu-ţi hainele şi lovind fesele coechipierului în urma unei victorii?

Hai că suntem caraghioşi!

2 thoughts on “Întoarcerea la natură

  1. Ai foarte mare dreptate, dar nu stiu daca ai ales bine ziua, am citit postul tau si m-am uitat pe geam…chiar nu as iesi in parc acum 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)