La La La La!

Că mie îmi place muzica, nu cred că mai e un secret pentru nimeni. Mă trec o mie de fiori pe secundă când îl aud pe el cântând şi mi se umple sufletul de bucurie de fiecare dată când îmi aud frăţiorul zdrăngănind la chitară din camera alăturată.

Cine şi-a petrecut măcar o noapte cu mine ştie că dimineaţa fredonez cel puţin o melodie, dacă nu un întreg album. Că o fac precum un copil oligofren de la şcoala specială, asta e altă poveste. Cert e că iubesc muzica şi mai ales ceea ce mă face să simt.

De aceea am fost aseară la Popa Sapka, de-aia merg în seara asta la Urma şi mai ales, de-aia merg mâine la Marea Adunare Folk. Pentru că atunci când intri în sala 203 a Casei Studenţilor, ştii că vei avea parte de ceva frumos. De oameni cărora le place să cânte, care înţeleg versurile unei piese şi puţin îi interesează dacă melodia lor preferată a fost vreodată difuzată la radio. Pentru că atunci când stai pe nişte saci umpluţi cu cârpe şi simţi podeaua cum vibrează pe ritmuri de Phoenix, Nicu Alifantis sau Alexandru Andrieş, nu mai contează decât muzica. Şi zâmbetul de pe buzele celor care o ascultă.

Pentru cei interesaţi, or să cânte băieţii de la Sonatic, Ovi, mai câţiva oameni talentaţi şi oricine altcineva mai are un strop de talent şi un dram de curaj.

4 thoughts on “La La La La!

  1. Uite tot aşa mi-e drag şi mie de-un om care zdrăngăne seară de seară la chitară, cântând muzici de-mi plac şi pe care le-aş asculta oricând. It’s something about music that makes us all a little bit different than we are. Maybe better.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)