Mapai ţipinepeţi mipintepe?

Voi aţi vorbit păsăreasca atunci când eraţi copii? Eu da. Şi mă simţeam al naibii de importantă că puteam spune orice şi că doar cei aleşi mă puteau înţelege. Ştiu că ne strângeam câteva prietene foarte bune în locul nostru din faţa blocului şi ciripeam vrute şi nevrute, căci orice secret era în siguranţă. Nici nu mai vorbesc de satisfacţia pe care o aveam atunci când un copil mai mic decât noi venea să ne întrebe ce tot grăim noi acolo, că el săracul nu pricepea nimic.

Păsăreasca era pentru noi un fel de etapă iniţiatică a celor ce se apropiau de pubertate. Era un moment în viaţa fiecăruia când copiii mai mari din cartier îţi mărturiseau secretul repetării acelei silabe şi îţi permiteau accesul la o nouă lume. Deveneai un fel de mason, stăpân absolut al încriptării şi concentrării semantice. Deveneai parte a unui grup, a unei elite. Simţeai acea satisfacţie pe care o mai simţi eventual când împlineşti 16 ani şi ştii că cerculeţul ăla de pe ecranul televizorului nu te mai vizează.

Şi ştiu că am suferit o mare dezamăgire când am aflat că de fapt, jargonul nostru înaripat nu era un mare mister pentru nimeni şi nici prea greu de dedus nu era. Nici nu mai vorbesc de ce şoc am avut când mi-au mărturisit ai mei că nici ei nu erau străini de limbajul nostru de cartier.

Măcar mi-a prins bine la dicţie… 🙂

2 thoughts on “Mapai ţipinepeţi mipintepe?

  1. La mine era “g”, sau “gh” în loc de “p”. Dar întrebarea ta n-ar fi trebuit să fie “Mapaipi ţipinepeţipi mipintepe”?

    Noi aşa aşezam consoana + vocala anterioară.
    În cazul meu, fiind cu g suna aşa:
    Magaighi ţighinegheţighi mighinteghe? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)