Povestea unei seri frumoase

A fost odată ca niciodată un garaj fermecat. Spun fermecat pentru că vedeţi voi, garajul ăsta din povestea mea nu era ca garajele pe care le ştim noi. Nu era dintre acelea în care oamenii îşi adăpostesc maşina pe timp de noapte, dar nici dintre cele în care înghesuim lucruri de care nu mai avem nevoie. Nu, acest garaj era unul în care oamenii îşi lăsau amintiri. Şi zâmbete. Şi o bucată din suflet.

Şi ce era cel mai magic la garajul acesta e că deşi nu era mai mare decât două cămăruţe dintr-o casă bătrână, odată ce intrai înăuntru, spaţiul şi timpul căpătau alte valenţe. Parcă oricât de multă lume ar fi intrat, cu toţii şi-ar fi găsit un loc numai bun pentru savurat o licoare din aceea gălbuie, acidulată şi slab alcoolizată căreia mie îmi place să-i spun “bere”.

Ei bine, fiind aşa special acest loc, vă daţi seama că nu a putut rămâne mult timp în anonimat, uitat de lume. Aşa că oamenii au început să vină. Căci aveau lejeritatea şi liberatatea de a face absolut orice le plăcea. Aşa că într-o bună zi, doi flăcăi, fraţi de-ai buni, dintr-un tărâm sîrbesc se gândiră să vină aici să cânte. Nu erau muzicieni de profesie, erau mai degrabă un fel de trubaduri care aveau harul sunetului şi al simţirii. În plus, unul dintre el era cunoscut peste râuri şi văi pentru că îi plăcea să scrie. Avea un caiet mare, mare, în care povestea tot soiul de lucruri serioase şi amuzante. Şi din când în când, caietul ăsta circula din casă în casă, astfel că lumea putea citi însemnările lui. Ba mai mult decât atât, cei mai curajoşi din fire puteau face fel de fel de adăugiri la ce scrisese flăcăul nostru. Năstruşnică idee, într-adevăr, dar tare populară în vremurile acelea.

Ei bine, într-o bună zi, cei doi fraţi îşi întocmiră o listă cu cântece din alte regate, în limbi dintre cele mai ciudate, îşi chemară pe toţi cei dragi alături şi se adunară cu toţii în garaj. Până să apuci să clipeşti de câteva ori şi să sorbi câteva guri de bere, garajul prinse viaţă. Toată lumea cânta, dansa, râdea şi se simţea bine. Au cântat chiar şi câţiva menestreli mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dar fără îndoială extrem de talentaţi.
Petrecerea se întinse până târziu în noapte, când rupţi de oboseală şi rămaşi fără vlagă, trubadurii şi oaspeţii lor luară drumul casei, cu promisiunea că seara asta a fost doar începutul unui şir de momente frumoase.

Sfârşit?

4 thoughts on “Povestea unei seri frumoase

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)