Repaus pe echipe

Suntem o ţară de oameni dornici să lucreze în echipă. Sună bine, e trendy şi cică pică bine la CV. Prin facultăţi, profii sunt şi ei moderni şi tot implică studenţii în fel de fel de proiecte, cum altfel decât tot pe echipe. Şi nu e rău deloc. Numai că din ce am văzut şi am trăit eu până acum, mulţi nu prea ştiu cu ce se mănâncă munca asta în echipă. În sensul că iubesc ideea de echipă, de discuţii premergătoare, brainstorming-uri amuzante şi pauze de ţigară, dar încă n-au priceput şi partea cu munca.

De-abia apucă să găsească unul mai dornic de a face ceva, mai conştiincios şi cu un pic de calităţi de lider, că se şi detaşează de orice fel de urmă de responsabilitate. Eu cel puţin am păţit-o. În facultate eram mereu doi mai proşti care duceau toată munca echipei în spate. Când îi auzeam cu “Scrie tu, că tu te exprimi mai bine!” sau “Fă tu, că eu nu ştiu să lucrez în programul ăsta” mi se ridica părul pe mine.

Şi oricât aş fi încercat să fac pe project managerul şi să deleg responsabilităţi tuturor membrilor echipei, nu aveam cu cine. Nu reuşeam decât să primesc nişte chestii făcute prost sau de mântuială pe care trebuia în final să le refac, pentru că până la urmă îmi puneam şi eu semnătura pe rezultatul final.

Şi e trist să văd că deşi au trecut ceva ani şi proiectele în care suntem implicaţi sunt din ce în ce mai serioase, iar oamenii teoretic mai maturi, majoritatea încă se spală pe mâini cu bucurie de orice responsabilitate.
Că de-aia ne place nouă pe echipe: unii pierd nopţile, iar de premiul cel mare se bucură cu toţii!

12 thoughts on “Repaus pe echipe

  1. pentru unii ideea de echipa se rezuma la “perfect, am pe cine sa dau vina cand nu e ceva ok” sau “excelent, pe mine ma doare in paispe, fa tu treaba mea” si tot asa. Pot continua la nesfarsit cu exemple, mai ales ca saptamanile astea mi se confirma fiecare vorba din cele enumerate….

  2. @crinutza: Oooo, şi-ncă cum! Norocul lor că nu înjur 🙂

    @camytzi: Corect! Şi când îi vezi apoi cum îşi asumă toate meritele …

  3. Mda, asta intr-adevar e o situatie nasoala, cand lucrezi de unu’ singur ca orbu’. \cred ca aproape toti am trecut cel putin odata prin treaba asta. \mie cel mai nasol mi se pare cand vine cate-un Sid (lenesu’ din Ice Age) si la sfarsitu’ proiectului vine cu sugestii ca el ar fi facut altfel, ca ar fi fost mai bine. Da’ n-ar fi pus mana sa faca si el ceva….

    \sau ma mai scot dinn sarite aia care vin cu atata nonsalanta la prezentarea proiectului si dau ei din top, asa, prost PR-istic vorbind, despre cat de zmei au fost ei la proiect si cu cata greutate a facut el / ea dracu’ stie ce chestie in speranta ca nu se prinde nimeni ca tot ce-au facut la proiectu’ X sau Y a fost sa nu stea in calea dezvoltarii sub nicio forma, eventual sa puna si coada la pruna si gaura-n Bake rolls…

    Pentru ca am ajuns sa traim intr-o societate de nesimtiti profitori unde nimeni nu mai vrea sa invete sau sa munceasca ceva cinstit si sta cu bratele, gura si portofelul deschise sa curga bunastarea… Democratia inteleasa prost aplicata principiului responsabilitatii, gen… 🙁

  4. de chiulit tot echipa chiuleati, si acolo erau ei primi , nu ?
    @Crinuta: poate chiar mergeau ” inr-un loc intunecat si umed ” , in vre-un birt sordid intunecat si plin de igrasie . Nu-i usor .

  5. am aexperimentat d emulte ori in facultate asa zisa munca pe echipe :)) adica 2 faceau toata treaba si ceilalti 5 dadeau cu subsemnatu…
    asa merg lucurile la noi, din pacate. Ce e mai trist: mai tarziu ajungi sa lucrezi intr-o echipa si nu stii cum s-o faci, ca nu te-a invatat nimeni, nu esti obisniut. cazi intr-o extrema sau in alta…

  6. exact ce incercam si eu sa subliniez mai voalat in postu’ cu sindromu’ dorelului, Corinuta, ca m-ai inspirat 😀

    sarut-manutele, apropos 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)