Vecină, dă-mi o cană cu făină!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când eram ceva mai mică şi încă stăteam la Târgu-Jiu, am experimentat nişte relaţii speciale cu vecinii de la bloc. Dincolo de conversaţiile politicoase şi spionajele inerente pe vizor sau cu paharul lipit de perete, exista cooperare.

Adică dacă în miezul zilei te apucai să faci o ciorbă şi descopereai că eşti scurt la morcov (short on carrots, cum ar spune englezul), puteai bate liniştit la uşa vecinei de alături pentru că sigur te ajuta. Şi dacă nu avea ea, să vezi cum începea o cruciadă pe scara blocului să se găsească un morcov şi pentru ciorba ta. Nu strâmba nimeni din nas, nu spunea nimeni că n-are şi asta deşi nu era nici atunci o mare dolce vita. Dar oamenilor parcă le păsa mai mult de ceilalţi şi aveau parcă o înţelegere tacită. Era un fel de solidaritate a celor care au neajunsuri. A tuturor, adică. Şi să fim serioşi că un ou, un morcov sau o cană cu făină nu a făcut pagubă nimănui.

Şi nu ştiu ce anume mă face să cred că acum nu mai e la fel. La mine acasă se mai practică, pentru că sunt vecinii aceiaşi. Dar eu nu aş îndrăzni acum, în Timişoara, să bat la uşa de alături şi să cer jumate de pâine, pe motiv că nu am apucat eu să cumpăr şi s-a închis la buticul din faţa blocului. Şi cred că şi dacă aş îndrăzni şi mi s-ar da ce am cerut, nu s-ar termina totul aşa uşor. Probabil aş fi catalogată ca tupeistă, leneşă şi profitoare. Chiar dacă jumătatea aia de pâine i s-ar fi uscat în cămară. Dar e cumpărată din banii lui, aşa că de ce să se înfrupte altcineva din ea?

Parcă nu mai dă nimeni nimic cu uşurinţă şi viaţa nu e mai grea ca acum zece ani. Sau poate că mă înşel eu… Dar serios, câţi dintre voi sunaţi fără ezitare la uşa vecinului să cereţi o amărâtă de cană cu făină? Sau de câte ori v-a cerut un vecin ceva în ultima lună? La mine e egalitate: zero la zero.

12 thoughts on “Vecină, dă-mi o cană cu făină!

  1. Cand eram mica, se practica si la mine la greu imprumutul intre vecini, mai ales cu cei de la apartamentul de langa…
    Intre timp, bunica-mea, liantul bunelor relatii dintre vecinii de pe scara, s-a mutat… O parte din ei s-au schimbat…. Si am ajuns acum sa nu-mi mai cunosc decat un sfert poate dintre vecinii de scara.
    Relatia dintre noi a devenit cu adevarat speciala: eu ii ignor pe ei si ei pe mine. Desi, daca ar veni cineva sa ceara un pahar de ulei, l-as da cu mare placere. Dar n-a mai venit nimeni de cativa ani… Doamne feri sa afle altii ca n-ai tu ceva in casa!

  2. Eh, Corinuta, depinde de vecini. Acuma e criza, strang toti cureaua si caculeaza la miligram :)) Desi vorbim de faina, totusi, si nu de halucinogene semi sau ilegale 😛 Raportul la mine e 2-0.

    Momente de slabiciune in care pe motiv de ger am deranjat vecinu’ pentru o tigara. In ambele dati…

    @Groparu: da’ ce, ele-s fraiere sa-ti dea tie lucrarile lor de dizertatie pe securitate IT, management bancar si psihologia relatiilor? ;))

  3. Mie mi-e frica de vecine. Serios, cand le vad cum se stramba la mine cand trec pe hol, ma fac mica si dispar. Am incercat eu sa fiu draguta si zambareata cu ele, dar nu a tinut. Zici ca le e ciuda ca respiri acelasi aer cu ele.

  4. Vecinii de “peste drum” sunt OK, de cand ne-am mutat aci ne intelegem foarte bine si imprumutam oua, lapte, faina, whatever unii de la altii. Cu restul doar ne salutam.

  5. Dar exista şi vecinul ăla care, la început, deschidea uşa tuturor şi refuza politicos, spunând că nu are, nici cartofi, nici morcovi, nici un codru de pâine, iar mai apoi nici nu se mai sinchisea să deschidă uşa, fiind zgârcitul scării? Nu se poate să fi fost chiar armonie perfectă.
    Sincer, eu nu ţin minte astfel de practici, dar am auzit despre ele. Cu toate astea, mi-e foarte greu să mi le imaginez acum. Cum ar fi să apar la uşa vecinului de alături, pe care îl aud şi când şuşoteşte ceva (şi-i promit să păstrez secretul), şi când face duş, şi când face şuşu, şi când îi scârţâie patul (de somn agitat, of course), dar căruia n-aş putea, sub nicio formă, să-i asociez o faţă, pentru că… de trei ani de zile nu l-am văzut nici măcar o data?

  6. he he, si la mine acasa se practica schimbul asta intre vecini :), pentru ca se cunosc de multi ani si asa s-au obisnuit intre ei. Eu nu pot sa dezvolt astfel de activitati ca sunt inca nomada :D, ma mut in fiecare an in alt loc si nu apuc niciodata sa-mi cunosc vecinii foarte bine.

  7. da, si al mine acasa, intr-un alt targ, mures de data asta (crezi c-o avea de-a face cu “targul”?) oamenii au un fel de sentiment de “apartenenta la scara”:P, nu numai ca-si vorbesc si stiu multe si marunte unii despre altii, dar se si ajuta. acuma, adevaru-i ca vecinii mei si parintii mei sunt tipul de oameni ce comunica asa. eu salut si zambesc dar pur si simplu nu ma intereseaza sa stiu de unde vine sau unde pleaca cineva, si ma enerveaza cand ceilalti sunt prea curiosi.
    la timi nu prea-mi cunosc vecinii. dau buna ziua, again, la toata lumea – cei care-s din scara bine, ceilalti isi cam dau seama ca nu-s de prin partea locului si se uita ciudat:P –
    e in bloc o tanti tare de treaba care m-a ajutat de cateva ori si o tipa coola din tg. jiu in blocul de vizavi:P

  8. Daca stai cu pensionari iradiati, in bloc, e destul de previzibil faptul ca nu o sa iti deschida nici macar usa. Desi le auzi respiratiile tuberculoase de dincolo de vizor.
    La camin, gaseam prin vecini aproape tot ce aveam nevoie. Trebuie doar sa te imprietenesti cu oamenii potriviti.

  9. Vezi, de-aia o sa ma mut io la sat.
    Ne instrainam de cei din jur, ca asa se cade in lumea buna, in tarile civilizate.
    Dar io o sa joc duminica table cu vecinii pe banca, si-o sa chem vecinii cand tai porcu, si-o sa ma duc si io la ei cand fac tzuica la cazan pe-ntuneric.
    Caci noi (si rusii) avem marele noroc de a nu fi atat de departe de stilul de viata pe care ti-l amintesti tu, si o sa ne fie mult mai usor sa-l retraim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)