Eu sunt un om normal, cu o viaţă normală. Am copilărit la bloc, dar le-am făcut pe toate. Nu am avut Pampers, nu am fost ţinută în puf şi nu fac baie în jacuzzi. Am făcut pe mine în sala de clasă, în primul an de şcoală şi am folosit frunze pe post de hârtie igienică atunci când joaca era mult prea frumoasă ca s-o întrerup eu pentru un pipi făcut acasă, ca o domnişoară în devenire ce eram.

Deci nu am eu multe jene. Nici pretenţii mari. Mă, dar mă enervează la culme când uşa de la toaleta dintr-un bar nu se închide. Că s-o fi stricat zăvorul, că a plecat una cu clanţa acasă, nu mă interesează motivul.
Mi se pare cumplit să te chiunui să faci ce ai de făcut, în condiţii igienice, în timp ce cu o mână stai proptit în uşă. Mai ales că de cele mai multe ori se întâmplă ca toaleta a cărei uşă nu se închide să fie lungă cât holul universităţii. Şi atunci să vezi echilibristică!

Că oi fi eu pui de oltean (de care ştiţi cum se spune, că are baia făcută din 3 pari, dintre care de unul se sprijină), dar n-am sorginte de Plastic Man. Să mă vezi numai cum mă schimonosesc toată şi-mi întind de picioare de stârnesc invidia şi-n Naomi Campbell! Şi exact atunci se găseşte să apară o tipă mai insistentă şi surdă de-o ureche care nu aude când îi spui că-i ocupat.
Şi ea împinge de uşă pe-o parte, eu pe-o parte. Ea c-o mână, ca  o domnişoară stilată – care este – iar eu cu cel de-al treilea picior, cu toate cele patru mâini, cu privirea furioasă şi înjurând în latină.

Iar când în sfârşit termin ce începusem, să mă vezi cum ies de acolo transpirată şi sfârşită de parcă aş fi trecut prin chinurile facerii. Păi cum să nu te enervezi? 🙂