La mine anul are patru luni: februarie (că atunci e ziua mea), iunie (că era vacanţă), apoi octombrie şi decembrie. Şi nu ştiu cum se face că între ele timpul trece cu o viteză înspăimântătoare. Sau poate că noi trecem pe lângă el. Cert e că  octombrie a trecut de mult. Mai e puţin şi vin sărbătorile, iar pe mine m-au apucat nostalgiile.

Şi odată cu ele un val de regrete. Că a mai trecut un an şi nu prea ştiu dacă m-am ales cu ceva. Azi clar sunt sentimentală. Mi-am luat diploma, mi-am revăzut notele şi odată cu ele mi-a trecut imaginea tuturor profilor prin faţa ochilor. Asta după ce aseară am fost în Aula Magna şi, cu prvirea spre scenă, m-am întors în timp şi m-am văzut pe mine, cu toca pe ochi şi vocea tremurândă, ţinând un discurs aproape patetic despre cat de repede trece vremea.

Aşa că azi aş vrea să mă pot juca cu timpul. Să-l întorc pe toate părţile aşa cum m-a întors el pe mine de atâtea ori. Azi vreau să fiu mică şi să mă ţină ai mei de câte o mânuţă. Să mă plimbe tati căluţ, cum spuneam eu, adică sus, pe umerii lui. Să n-am nicio grijă, să n-am drept de vot şi să mă cred prinţesă.