Un amalgam de gânduri negre s-au tot învârtit şi contorsionat în căpşorul ăsta al meu până au reuşit să creeze o mare de alb. Dar nu alb pur şi dătător de pace interioară, ci un alb nevrotic, zgomotos şi obositor, à la Bacovia. Alb cu “a” de la anxietate.

Şi uite aşa mă simt din nou neputincioasă în faţa unor probleme pe care mi le complic singură. Sunt în pragul unei depresii, o simt. Se apropie vertiginos şi habar n-am cum să fac s-o-ntorc din drum. Tot ce fac e să mă lamentez.
Aaah, azi clar nu mă iubesc!