Voie bună şi cu boală, c-aşa-i vara pe la ţară!

Văzut-au ochii mei ţări exotice şi civilizate, dar când mă gândesc la cea mai tare vacanţă, nu ajung mai departe de un sat uitat de lume, la vreo 18 kilometri de Târgu-Jiu. Şi asta nu pentru că aş fi eu fan al turismului rural, ci pentru că în vara aia am fost toate.

Vedeţi voi, eu am cinci prietene bune, dar din acelea de suflet, însă opţiunile universitare ne-au cam pus beţe-n roate şi ne-au azvârlit care în Banat, care în capitală. Şi deşi poate părea uşor să sincronizezi şase năroade şi să le trânteşti pe toate într-un loc, credeţi-mă că nu-i uşor deloc.
Numai că nu ştiu prin ce întorsături ale soartei, în luna septembrie a lui 2007 am fost toate odată acasă, adică la Târgu-Jiu. Cred că înţelegeţi de ce aşa o ocazie specială trebuia marcată într-un fel sau altul. Şi pentru că nu aveam bani nici să dăm beep de pe cartelă, ne-am gândit noi să facem o reuniune la mine la sat.

Suitu-ne-am poponeţele fine de domnişoare în autobuzul local cu condiţii de două margarete ofilite şi o oră mai târziu, în care am parcurs nu mai mult de 18 km, am ajuns.
Şi-acum să te ţii. Ce pot face şase fete lăsate în libertate fără urmă de testosteron pe-o rază de trei kilometri? Da, aţi ghicit, să bea. Bere la PET, că noi încă de pe atunci simţeam criza, asezonată cu cremă de whisky, că doar nu-i aşa, eram nişte domnişoare emancipate, ce pudoarea mea!

Cu ochii sticloşi şi alcoolul alergând prin vene mai ceva ca Tudor Chirilă în Zmeul, am început un maraton de dansuri lascive pe marginea bazinului improvizat de ai mei la noi în curte. Printre chicote şi versuri a la Şana Pol, ne-am gândit noi că fi super wild, fată, dacă ne-am arunca îmbrăcate în bazin. Ceea ce am şi făcut. În repetate rânduri. Cu cât mai contorsionate, cu atât mai bine. Apă rece de munte, berea şi ea aproape sloi, noi încălzite până în măduva oaselor.

Ce a urmat e uşor de intuit. Câteva ore mai târziu, cinci dintre noi erau mahmure iar o a şasea avea febră. Mare şi completată de frisoane. Noi n-aveam antifebră decât nişte ţuică made in Oltenia dosită într-o magazie. Fă comprese cu apă rece, caută medicamente într-o casă nelocuită. Noapte noastră albă căpăta vertiginos nunaţe de maro.

A venit însă dimineaţa şi pentru că febra persista, ne-am speriat şi am pornit spre casă. Dar cum autobuzul pe acolo trece o dată în zi şi aia după cum simte şoferul, ne-am gândit noi că 18 kilometri nu-s mulţi pentru nişte fete tinere ca noi şi amatoare de aventuri. Nici măcar pentru Elena, olteancă fierbinte, a mai fierbinte dintre noi, cam la 40 de grade, aşa. Şi mergem, şi mergem, şi iar mergem. Maşinile nu mai pridideau din claxonat, tiriştii din strigat, caii din nechezat. Că de, căldură mare, monşer iar noi cu picioarele la vedere.

Oraşul parcă se îndepărta cu cât ne apropiam mai tare, dar noi, fete cu prinţip, nu şi nu, nu facem autostopul. Cinci ore mai târziu, am ajuns şi noi acasă. Trecuse şi febră, şi spaimă, şi n-a rămas decât voie bună, amintiri de povestit nepoţilor şi o lecţie de viaţă: Să nu mai bem niciodată bere la PET.

Acest articol participa la concursul organizat de visurat.ro si sponsorizat de Arsenal Park.

6 thoughts on “Voie bună şi cu boală, c-aşa-i vara pe la ţară!

  1. Alcohol is bad, m’kay, dar se pare ca e un ingredient obligatoriu pentru vacante de neuitat. 🙂
    (am dat peste alt articol inscris la concurs mai devreme si era tot cu betie si mahmureala)

  2. @Năroada 2: Hihi, de-abia aştept 😀

    @IB: Nici chiar aşa… 🙂 Dar da, răceala a trecut. Ştii tu, cu ceaiuri şi filme 😉

    @Catalin: Hai, că nu-i despre beţii, ci despre experienţe de viaţă. Parcă sună mai bine aşa 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Anunţă-mă când apar comentarii noi la acest articol. (te poţi abona şi fără să comentezi)