Tu, el şi câte un shot de tequila. Muzică frumoasă, semiîntuneric, coapsa ta lipită de a lui. Lingi uşor sarea de pe mână, sorbi cu poftă băutura până la ultima picătură, sugi felia de lămâie şi îl priveşti în ochi,  zâmbind, amuzată  fiind de felul în care lămâia v-a schimonosit feţele.

Îl iubeşti. Te iubeşte. Stingeţi tequilla cu câte o bere şi mai comandaţi un rând. Acelaşi ritual senzual dus până la capăt în tandem, ca şi când aţi mai fi avut nevoie de încă o confirmare că sunteţi un cuplu.

Din nou câte o bere care să potolească gustul uşor greţos lăsat în urmă de cei douăzeci de mililitri de licoare mexicană.
Îl priveşti. Te priveşte.

– Mă iubeşti, tu?
– Da, tu, ce-i cu întrebările astea?!?
– Nimic, doar că …
– Doar că ce?
– Nimic …

Ochii deja sticloşi îţi sunt pierduţi şi mintea ţi-e departe. Te-ai bosumflat şi vrei să vadă. Pe jumătate confuz, el caută să evite discuţia pe care o simte venind cu viteză şi plină de furie. Se apropie uşor de tine, îţi atinge faţa cu mâinile şi te sărută. Îl săruţi înapoi cu jumătate de gură.

– Acum ce-am mai făcut? întreabă el aproape enervat
– Nimic. Am zis eu ceva?
– Nu, scuză-mă. Hai să mai luăm câte un shot, vrei?
– Mi-e totuna.

Încă un rând de tequilla, băut în viteză, nesincronizat şi parcă în ciudă.

Discuţia ce se făcuse simţită câteva momente mai devreme devine acum inevitabilă. El se uită speriat la tine şi aşteaptă să izbucneşti din clipă în clipă. Întrebări despre foste, nesiguranţe şi subiecte de discuţie ce nu au nicio finalitate convenabilă. Gata, dezastrul a fost declanşat. Râuri de reproşuri şi aduceri aminte. El explică, tu asculţi şi interpretezi. Despici firul în patru, apoi în opt şi apoi în şaişpe. Faptele relatate capătă alte dimensiuni, adjectivele devin hiperbole şi totul se amplifică.
A dispărut orice urmă de autocenzură şi s-a deschis o adevărată cutie a Pandorei. Detalii ţinute undeva, bine ascunse ies la suprafaţă: nu i-a plăcut de tine atunci când te-ai luat de el în public şi parcă nici primul sărut nu l-a dat pe spate; genul de lucruri pe care raţiunea le-a dosit undeva şi pe care doar o anumită cantitate de alcool le poate aduce la suprafaţă.

Ceartă, plâns isteric şi informaţii surprinzătoare. Iar apoi, doar linişte. Vederea ţi-e înceţoşată de lacrimi, fum şi băutură, corpul ţi-e greu şi seara s-a lungit prea mult.

– Mergem acasă? îl întrebi oftând, printre sughiţuri.
– Mergem, spune el privind galeş către tine.

Vă clătinaţi uşor şi păşiţi cu atenţie, căutând parcă orbi ieşirea. Te ia de mână şi te strânge cu toată puterea de care mai e capabil.
În taxi, linişte. Te uiţi pe geam în timp ce el îşi scoate banii din portofel. Urcaţi uşor scările blocului tău şi intraţi tăcuţi în casă. Vă dezbrăcaţi fiecare în câte un colţ al camerei şi vă trântiţi trupurile deja grele în pat.
Te ia în braţe şi te pupă apăsat pe obraz.

– Ştii, mă bucur că am avut discuţia asta, îi spui şoptit, cu un zâmbet în colţul gurii ce eliberează vapori de tequilla, bere şi lămâie proaspăt stoarsă.
– Şi eu, spune el privindu-te în ochi. Ne-a prins chiar bine!
– Da… Noapte bună!
– Noapte bună!

Dimneaţă. Lumina de afară străpunge aproape dureros plapuma pe care vi-aţi pus-o strategic în cap. Două aspirine mai târziu, savuraţi cafeaua tare şi fierbinte în bucătăria răcoroasă. Alcoolul a ieşit din sânge şi mintea vă e acum limpede. Discuţia purtată pe parcursul serii pare infantilă, deşi sunteţi conştienţi amândoi că a fost benefică. A eliberat frustrări, a descărcat suflete, a sporit romantismul şi v-a făcut să împărţiţi o stare dulce de mahmureală.
Îl iubeşti. Te iubeşte …