Îmi place mult perioada anilor ‘6o-’70, cel puţin aşa cum am perceput-o din filmele americane şi din muzica vremurilor respective. Îmi plac rochiile alea cloş, cu talie înaltă, eventual galbene cu buline negre. Şi bretonul drept, pantalonii evazați și love van-urile hippioților.

Iar azi mi-am dat seama că vreau un tonomat! Serios! Nu ştiu unde l-aş pune în casă, probabil că ar arăta kitschos oriunde l-aş aşeza, dar aşa mi-a venit mie acum. Nu îl găsesc nici practic, nici cu potenţial estetic, după cum spuneam, dar cu toate astea, mi-ar plăcea. Mi se pare oarecum romantic să apeşi un buton colorat, să înceapă să-ţi cânte un blues cvasi-cheesy şi, pe semi-întuneric, să dansezi cu el …

Cred că mi-ar fi plăcut să fiu contemporană cu Jim Morrison 😀 Şi concetăţeană, dacă se poate … Şi de ce nu, chiar concubină! Hihi, just kidding 🙂

Da’ cu tonomatul n-am glumit!